4.5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăVideoVIDEO. Papa Benedict nu ar fi fost de acord cu binecuvântările între...

VIDEO. Papa Benedict nu ar fi fost de acord cu binecuvântările între persoane de același sex

Vaticanul a marcat duminică (31 decembrie) un an de la moartea Papei Benedict al XVI-lea, iar unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai acestuia a declarat că nu ar fi fost de acord niciodată cu binecuvântările între persoane de același sex.

Cardinalul Gerhard Mueller, care a fost șeful doctrinar al Bisericii sub Benedict al XVI-lea, a fost unul dintre capii de afiș la un eveniment care a marcat aniversarea și care a fost organizat de rețeaua de televiziune catolică conservatoare EWTN din SUA.

„Nu s-ar fi întâmplat niciodată acest lucrur (sub conducerea lui Benedict)”, a declarat Mueller în marja evenimentului, întrebat de Reuters despre declarația istorică emisă la 18 decembrie.

În timp ce declarația din decembrie arată că astfel de binecuvântări nu pot fi același lucru cu sacramentul căsătoriei dintre un bărbat și o femeie și nu pot face parte din ritualuri sau liturghii, unii susținători ai unei mai mari incluziuni a persoanelor LGBT au văzut-o ca pe un posibil precursor al căsătoriei între persoane de același sex în Biserică.

„Nu există o căsătorie între persoanele de același sex. Nu există, nu poate exista, în ciuda ideologiilor pe care le avem (astăzi)”, a declarat Mueller, pe care Francisc l-a înlăturat din funcția de șef al departamentului doctrinar al Vaticanului după ce Benedict a demisionat în 2013.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Premierul kosovar Albin Kurti atacă principalul partid politic al sârbilor din Kosovo, Lista Sârbă

Premierul kosovar Albin Kurti a criticat marţi principalul partid politic al sârbilor din Kosovo, Lista Sârbă, acuzându-l că este condus de Belgrad, într-un moment...

Accident aviatic în Kazahstan: 28 de supraviețuitori după prăbușirea unui avion al Azerbaijan Airlines

Un avion de linie aparținând companiei Azerbaijan Airlines, cu 67 de persoane la bord, s-a prăbușit în Kazahstan. Ministerul kazah al Situațiilor de Urgență...

Bursele europene au închis în creștere înainte de Crăciun: Acțiunile tehnologice și Novo Nordisk, în prim-plan

Piețele europene au încheiat ședința de marți în creștere, într-o zi de tranzacționare mai scurtă cu ocazia ajunului Crăciunului, relatează CNBC. Indicele paneuropean Stoxx...
Ultima oră
Pe aceeași temă