3.7 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăVideoMii de persoane protestează la Belgrad împotriva rezultatului alegerilor din Serbia

Mii de persoane protestează la Belgrad împotriva rezultatului alegerilor din Serbia

Câteva mii de persoane s-au adunat luni în fața clădirii comisiei electorale centrale din Belgrad pentru a protesta împotriva alegerilor de la începutul acestei luni, despre care monitorii internaționali le considerau nedrepte, potrivit Reuters.

Mii de sârbi au ieșit luni pe străzile capitalei, Belgrad, protestând împotriva rezultatelor unor alegeri despre care monitorii internaționali le-au considerat nedrepte. În cursul zilei, studenții au blocat străzile, în afara clădirilor ministerului, lovind în vase și scandând „Dezvăluiți listele de vot!”

Protestatarii cer o inspecție a listelor alegătorilor pentru alegerile parlamentare anticipate care au avut loc weekend-ul trecut, în care Partidul Progresist Sârb (SNS), de la guvernare, a câștigat din nou puterea cu peste 46% din voturi, potrivit rezultatelor preliminare ale comisiei electorale de stat.

O misiune internațională de monitorizare a declarat că SNS a câștigat un avantaj injust prin părtinirea media, influența necorespunzătoare a președintelui Aleksandr Vucic și neregulile de vot, cum ar fi cumpărarea de voturi. Vucic a spus că alegerile au fost corecte, iar autoritățile neagă orice nereguli.

Protestatarii au spart duminică ferestrele de la intrarea principală a primăriei din Belgrad, înainte ca poliția să folosească spray-uri cu piper pentru a-i dispersa. Partidele de opoziție au acuzat poliția de forță excesivă. Poliția a declarat că 38 de persoane au fost reținute și că opt polițiști au fost răniți în confruntări. Protestatarii au mărșăluit luni spre secția principală de poliție, unde credeau că sunt reținuți cei ridicați de poliție.

Protestatarii conduși de alianța de centru-stânga, Serbia Against Violence, și-au exprimat puțina încredere în instituțiile țării și au cerut anularea rezultatelor alegerilor. UE și SUA au cerut Serbiei să abordeze preocupările legate de procesul său electoral, după ce evaluarea de către Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) a constatat probleme procedurale.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Referendum în București: Care sunt cele trei întrebări esențiale la care ar trebui să răspundă locuitorii Capitalei

Pe 24 noiembrie, bucureștenii votează nu doar pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, ci și la referendumul inițiat de primarul general Nicușor Dan. Cele trei...

Ciolacu și Lasconi, primele declarații după exit poll-uri

Marcel Ciolacu (PSD) și Elena Lasconi (USR), au făcut duminică seara, după închiderea oficială a urnelor, primele declarații, după ce exit poll-urile arată în...

Mircea Geoană îndeamnă românii să voteze masiv: „Nu alegem doar un preşedinte, alegem o direcţie pentru ţară”

Candidatul independent Mircea Geoană și-a exercitat dreptul de vot duminică, 24 noiembrie 2024, în cadrul primului tur al alegerilor prezidențiale. După vot, Mircea Geoană subliniat...
Ultima oră
Pe aceeași temă