10 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăSocialTermenul pentru montarea obligatorie a repartitoarelor de căldură a fost prelungit până...

Termenul pentru montarea obligatorie a repartitoarelor de căldură a fost prelungit până la 31 decembrie 2024

Termenul pentru montarea obligatorie a repartitoarelor de căldură a fost prelungit până la 31 decembrie 2024 după ce Parlamentul a adoptat marţi propunerea legislativă pentru îmbunătăţirea eficienţei energetice în sectorul rezidenţial, informează Ministerul Energiei.

„Suntem conştienţi de provocările pe care le aduce tranziţia energetică pentru cetăţenii noştri, în special în contextul crizei energetice. Prin această lege, nu doar că amânăm termenul de implementare, ci oferim în premieră şi un mecanism de finanţare concret, demonstrând angajamentul faţă de sprijinirea românilor în procesul de modernizare energetică. Aceasta este o dovadă a faptului că Parlamentul României nu se limitează la prorogări de termene, ci vine cu soluţii viabile şi susţinute financiar din Fondul pentru Modernizare. M-am asigurat astfel că niciun român nu va fi penalizat în această perioadă de sărbători şi nici ulterior pentru neinstalarea repartitoarelor”, a declarat ministrul Energiei, Sebastian-Ioan Burduja, iniţiator al proiectului.

Potrivit Ministerului Energiei, această iniţiativă legislativă oferă cetăţenilor români timpul şi suportul necesar pentru adaptarea la noile cerinţe europene privind eficienţa energetică. În plus, măsurile adoptate includ acordarea unui sprijin financiar substanţial, provenit din Fondul pentru Modernizare, destinat categoriilor de persoane vulnerabile. Acest sprijin va ajuta la acoperirea costurilor legate de achiziţia şi instalarea repartitoarelor.

În România, aproximativ un milion de locuinţe încă sunt conectate la sistemul centralizat de furnizare a energiei termice, iar jumătate dintre acestea se găsesc în cele şase sectoare ale capitalei. În Bucureşti, 275.000 de apartamente nu au încă instalate astfel de sisteme.

Se încadrează în categoria persoanelor şi familiilor vulnerabile acelea cu un venit lunar sub 2.000 de lei pe membru de familie, alături de îndeplinirea condiţiilor legate de vârstă şi capacitate de muncă, dar şi persoanele care sunt în risc de a-şi pierde capacitatea de satisfacere a nevoilor zilnice de trai din cauza unor situaţii de boală şi/sau dizabilitate. Pragul de vârstă relevant pentru această evaluare este stabilit la 60 de ani, astfel încât toate criteriile de vulnerabilitate sunt îndeplinite pentru a identifica o persoană sau o familie în situaţie de risc de sărăcie şi a le oferi sprijin financiar din fonduri publice.

Sprijinul acordat persoanelor vulnerabile este în valoare nominală de maximum 750 lei, este acordat pe locuinţă/gospodărie vulnerabilă, numai după montarea de către o societate prestatoare de servicii energetice agreată, a sistemelor tehnice de stabilire a consumurilor individuale de energie termică (cum ar fi repartitoare, robineţi de reglare a consumului de energie termică) şi pe baza procesului verbal de montare şi a facturii şi poate fi utilizat până la data de 31 decembrie 2024.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Care sunt cele mai periculoase adversare pentru Simona Halep în calificările Australian Open 2025!

Românca va începe primul Grand Slam al anului din calificări, alături de alte patru conaționale, având de înfruntat jucătoare experimentate din top 100 WTA. Simona...

Zelenski acuză Rusia că ascunde numărul victimelor din rândul soldaților nord-coreeni

Președintele Zelenski acuză Rusia că ascunde pierderile suferite de soldații nord-coreeni implicați în luptele din regiunea Kursk împotriva Ucrainei, scrie The Kyiv Independent. Președintele Ucrainei,...

Dieta ideală pentru femeile peste 50 de ani: alimente esențiale pentru sănătatea ta

Te apropii de 50 de ani sau ai împlinit de curând această vârstă rotundă? Ca să nu capeți rotunjimi nedorite și să-ți menții...
Ultima oră
Pe aceeași temă