3.9 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăPoliticăȘefi dați afară din ministere. Guvernul face curățenie. Scandal în Coaliție

Șefi dați afară din ministere. Guvernul face curățenie. Scandal în Coaliție

Reducerea funcțiilor de șefi din ministere și din instituții publice merge mai departe și nu este exclus ca și ministerele să fie comasate pentru a fi reduse alte funcții, iar liberalii să fie împinși de la Guvernare, mai ales că în acest moment ei sunt cei care dețin portofolii importante pentru alegerile din 2024, precum cel de la Interne, dar și cel de la Finanțe.

Guvernul s-a reunit luni în ședință pentru a discuta despre reorganizarea ministerelor, ceea ce înseamnă că aproximativ 30 la sută din șefi nu se vor mai afla în ministere de la 1 ianuarie.  Legea 296/2023, publicată în Monitorul Oficial, stabilește că, de la 1 noiembrie 2023, din lista funcționarilor publici de conducere dispare funcția de șef de birou.

Odată cu desființarea funcției publice de șef birou, se desființează și structurile organizatorice care funcționează ca birouri. Personalul angajat în cadrul acestor structuri de birouri își păstrează drepturile salariale pe care le aveau la momentul desființării structurilor organizatorice de birouri și este preluat în alte structuri organizatorice, odată cu aprobarea unor noi organigrame.

Persoana care ocupă funcția publică de șef birou se menține în această funcție până la aprobarea noilor organigrame, state de funcții, regulamente de organizare și funcționare, păstrându-și drepturile salariale. Personalul încadrat în cadrul biroului exercită atribuțiile prevăzute în fișa postului și în regulamentul de organizare și funcționare până la data aprobării noilor organigrame.

Conform noii legi, măsurile privind reorganizarea structurilor funcționale ca urmare a aplicării prevederilor recente, inclusiv organigramele, statele de funcții, regulamentele de organizare și funcționare se aprobă, în condițiile legii, până la data de 31 decembrie 2023. Noua lege vizează diminuarea ponderii funcțiilor publice de conducere în totalul funcțiilor la nivelul ordonatorului principal de credite de la 12% la 8% și limitarea funcțiilor de conducere la maximum 12% pentru celelalte entități publice finanțate din fonduri publice (din domeniile educație, sănătate, apărare națională, ordine publică și siguranță națională).

Toți miniștrii au ca temă să vină cu liste de oameni care vor fi restructurați. Mai multe instituții au început deja curățenia în interior încă din luna octombrie. Premierul susținea la începutul acestei toamne că sunt 200.000 de posturi la stat care nu sunt ocupate de ani de zile, iar acelea vor fi primele șterse de pe liste. Cert este că majoritatea ministerelor vor pierde aproximativ 25% din personalul de conducere.

,,Le-am pus condiţie clară la reorganizare, ca să ştie: va exista serviciul unic de avizare într-un minister. Nu mai merge nici omul, nici primarul, nici autoritate locală, nici autoritate centrală, nici om de afaceri să stau eu la uşi să-mi obţin avizele ca să-mi fac investiţiile sau eu, cetăţean, să pot accesa fonduri europene. S-a terminat! Va fi un soft unic la nivel naţional, în toate structurile centrale.”, spunea Marcel Ciolacu, în urmă cu ceva timp.

Ironia face că în toată această campanie de economii de bani la stat, Guvernul României a aprobat înființarea unei noi agenții guvernamentale, care pune sub controlul premierului toate companiile de stat. Angajații Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) vor beneficia de spor de 50% la salariu. De asemenea, noua agenție va primi 0,1% din veniturile totale ale agențiilor de stat și 30% din amenzile aplicate companiilor de stat.

Revoluția ministerelor, posibil încheiată cu comasarea

Odată cu reorganizarea ministerelor, tot mai mulți liberali iau în calcul faptul că ar putea fi înlăturați de la Guvernare, iar Guvernul să fie condus de social-democrați. Nu sunt excluse nici alegerile anticipate, așa cum cum amenința în repetate rânduri șeful PSD, Marcel Ciolacu, înainte de a intra la Guvernare. Există și această variantă ca în primăvară să avem alegeri anticipate, ceea ce înseamnă că PSD este deja pregătit cu oamenii din teritoriu. Trebuie să ne reamintim că PSD că nu a mai ocupat o funcție la palatul Cotroceni de 20 de ani, ceea ce ar putea fi o oportunitate prin desemnarea lui Marcel Ciolacu la funcția de președinte. Dacă este să luăm în calcul ultimele sondaje, doar un candidat independent cum este Mircea Geoană sau Laura Codrușa Kovesi ar putea să îi ia fața lui Ciolacu, deoarece George Simion sau Nicolae Ciucă sunt la câteva procente distanță de liderul PSD.

Eliminarea a cel puțin 25 la sută din șefii din ministere aduce nemulțumiri și scandal în Coaliție și vom vedea cu siguranță că dragostea din PNL și PSD nu va mai dura decât cel mult până în primăvara acestui an.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Cum să votezi corect la primul tur al alegerilor prezidențiale: reguli și situații de invalidare a voturilor

Pe buletinul de vot sunt înscriși 14 candidați, iar ștampila „VOTAT” trebuie aplicată corect Alegătorii care se prezintă la urne în primul tur al alegerilor...

Românii vor călători fără buletin în Bulgaria după aderarea la Schengen terestru, dar controalele vor continua cel puțin șase luni

Românii vor putea călători în Bulgaria fără a fi necesar să prezinte buletinul imediat după aderarea la Schengen terestru, chiar dacă controalele de frontieră...

Cum să votezi corect la primul tur al alegerilor prezidențiale: reguli și situații de invalidare a voturilor

Pe buletinul de vot sunt înscriși 14 candidați, iar ștampila „VOTAT” trebuie aplicată corect Alegătorii care se prezintă la urne în primul tur al alegerilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă