19.6 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăParchetul European anchetează un afacerist din grupul lui Sebastian Ghiță

Parchetul European anchetează un afacerist din grupul lui Sebastian Ghiță

Un afacerist din grupul lui Sebastian Ghiță a fost chemat la audieri de către Parchetul European (EPPO), conform unei citații publicate de ziarul “Puterea.”

Acesta este cercetat pentru folosirea de documente false, inexacte sau incomplete pentru obținerea unor fonduri europene.

Cine este Vlad Iancovici?

Vlad Iancovici este un afacerist din grupul lui Sebastian Ghiță, fiind chiar un apropiat al acestuia. El figurează ca unic asociat și administrator la Network Innovation Future SRL, fostă Bebecom System SRL, firmă care a făcut din „grupul” firmelor controlate de Ghiță. De asemenea, Vlad Iancovici mai este asociat și la Traxnet Solutions IT SRL și o perioadă a fost asociat și la Infratel Net SRL. Mai trebuie precizat că Vlad Iancovici este fiul fostului director general al SC Transport Calatori Express Ploiești (fostă RATP), Cristian Iancovici, considerat de presa locală ca fiind „omul lui Ghiță,” mai scrie ziarul “Puterea.”

Care este presupusa faptă?

European prosecutor image - Romania Libera

Ministerul Economiei, în perioada în care era condus de USR-istul Claudiu Năsui, a aprobat un proiect de circa 170.000 de euro, din fonduri externe nerambursabile, pentru Network Innovation Future SRL, o firmă controlată de apropiații lui Sebastian Ghiță, fostul deputat care a fugit din țară pentru a scăpa de pușcărie. Mai precis, prin Măsura 2 „Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor”, la 4 mai 2021, Ministerul Economiei, instituție condusă la vremea respectivă de ministrul Claudiu Năsui (USR), aproba un sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile pentru societatea Network Innovation Future SRL. Valoarea proiectului aprobat de ministerul condus de Năsui este de 834.813,75 lei – din care 725.925 de lei grant și 108.888,75 de lei cofinanțare.

citește și: Disoluția unui partid de laborator/ “Cine nu sare ia condamnare!”

Conform datelor obținute de Bugetul.ro de la Registrul Comerțului, firma Network Innovation Future SRL era deținută de Vlad Iancovici. Network Innovation Future SRL este, de fapt, fosta Bebecom System SRL, firmă înmatriculată la Registrul Comerțului, în martie 2015, de frații Cristian și Vlad Iancovici. O lună mai târziu, Cristian Alexandru Iancovici părăsea societatea, lăsând-o, în acte, doar în proprietatea fratelui mai mic. În prezent, Cristian Iancovici deține o firmă fondată de fostul deputat Sebastian Ghiță – societate care a făcut parte din Grupul Asesoft și care a primit bani și de la Serviciul Român de Informații.

Fostul deputat Sebastian Ghiță controlează mai multe firme, chiar și fugit în Serbia. El a făcut profituri de sute de milioane de euro, în timpul administrației Victor Ponta, fiind prieten cu acesta.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Marius Ghilezan
Marius Ghilezan
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

Statele Unite au în România 1800 de militari

Statele Unite au în România circa 1800 de militari, a declarat președintele Biden în fața președintelui Iohannis, mulțumindu-i șefului statului român pentru bunele condiții...

NATO desfășoară un exercițiu cu 2000 de parașutiști, una dintre cele mai ample operațiuni de desant aerian de după al Doilea Război Mondial....

Militari din mai multe țări NATO participă, în aceste zile, la exercițiul SWIFT RESPONSE 24, care reprezintă una dintre cele mai ample operațiuni de...

Regele Charles al III-lea nu-l va întâlni pe Prințul Harry din cauza programului foarte încărcat al monarhului

Prințul Harry nu se va întâlni cu tatăl său, Regele Charles al III-lea, în timpul vizitei pe care o efectuează în prezent în Marea...
Ultima oră
Pe aceeași temă