Din echipajul navei Galaxy Leader, care a fost capturată, în ziua de 19 noiembrie, de rebeli Houthi din Yemen, face parte și un marinar român, a confirmat Sindicatul Liber al Navigatorilor din România.
Echipajul este format din 25 de oameni, de mai multe naționalități. Unul dintre membrii echipajului este un român de 29 de ani, care este angajat pe navă ca electrician, a declarat șeful Sindicatului Liber al Navigatorilor, Adrian Mihălcioiu. Românul ar fi fost angajat pe această navă prin intermediul unei firme din Bulgaria. Din echipajul navei fac parte și doi cetățeni bulgari, dintre care unul este chiar comandantul navei.
Un purtător de cuvânt al grupării Houthi anunța, la 19 noiembrie, că această grupare a capturat o navă israeliană în Marea Roșie, în cadrul unei campanii de represalii ca urmare a acțiunilor militare ale Israelului în Fâșia Gaza.
Statul israelian a anunțat însă că nava Galaxy Leader nu este sub pavilion israelian și nici nu are la bord cetățeni israelieni. Totuși, statul israelian a condamnat ferm acest act de terorism. „Condamnăm cu fermitate atacul iranian împotriva unei nave internaţionale. Nava, deţinută de o companie britanică şi operată de o companie japoneză, a fost deturnată conform instrucţiunilor iraniene de către miliţia houthi din Yemen”, a transmis, la data de 19 noiembrie 2023, biroul premierului Benjamin Netanyahu.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României a anunțat că a convocat Celula de Criză, pentru a rezolva situația cetățeanului român care se afla la bordul navei Galaxy Leader.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!