3.5 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăPoliticăDeclarațiile lui Klaus Iohannis la întâlnirea cu președintele Tanzaniei

Declarațiile lui Klaus Iohannis la întâlnirea cu președintele Tanzaniei

Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut vineri, 17 noiembrie 2023, declarații de presă comune cu președintele Republicii Unite a Tanzaniei, Samia Suluhu Hassan, la State House din Dar es Salaam.

Klaus Iohannis a fost primit, vineri, de preşedintele Republicii Unite a Tanzaniei, Samia Suluhu Hassan, în cadrul turneului african pe care şeful statului român îl efectuează în această perioadă. În cadrul conferinței de presă, Iohannis a afirmat că „Tanzania poate conta pe România în ceea ce priveşte promovarea şi dezvoltarea relaţiilor cu Uniunea Europeană”.

Redăm integral discursul președintelui, în Tanzania:

„Îmi face mare plăcere să mă aflu astăzi în vizită de stat în Republica Unită Tanzania. Avem o relație îndelungată, caracterizată prin respect și încredere reciprocă, iar anul viitor vom marca deja 60 de ani de la stabilirea relațiilor bilaterale.

Obiectivul acestei vizite este intensificarea dialogului politico-diplomatic și deschiderea de noi perspective de cooperare. În acest spirit, i-am adresat doamnei Președinte Samia Hassan invitația de a întreprinde o vizită în România, pentru a continua discuțiile foarte bune pe care le-am avut astăzi.

Am stabilit o serie de priorități de urmărit de către autoritățile din cele două țări în perioada imediat următoare.

I-am împărtășit doamnei Președinte viziunea României privind redinamizarea relațiilor noastre cu statele continentului african, în contextul în care România a adoptat recent Strategia Națională pentru Africa. Tanzania este un partener valoros în demersurile strategice ale țării noastre în raport cu partenerii africani.

Convorbirile noastre au fost deschise și productive. Am constatat că avem teme de interes comun și poziții similare față de multe dintre provocările globale actuale.

Avem o bază solidă pentru extinderea relațiilor noastre bilaterale și am convenit să dezvoltăm cooperarea în domenii cu rol crucial atât pentru România, cât și pentru Tanzania, cum ar fi educație, protecție civilă, agricultură, silvicultură, IT și securitate cibernetică.

În acest sens, salut semnarea astăzi a două memorandumuri de înțelegere care urmăresc intensificarea cooperării bilaterale în domeniul managementului riscului de dezastre și al asistenței umanitare internaționale, precum și a cooperării științifice, economice și tehnice în domeniul agriculturii și al mediului.

Am constatat că avem și un număr de antreprenori români în Tanzania, activi în special în domeniul turismului.

Am convingerea că vom continua să lucrăm împreună pentru a încuraja mediul de afaceri din Tanzania și din România să demareze și alte proiecte comune.

I-am transmis, totodată, doamnei Președinte că Tanzania poate conta pe România în ceea ce privește promovarea și dezvoltarea relațiilor cu Uniunea Europeană.

În cadrul discuțiilor de astăzi am avut și un schimb de opinii cu privire la evoluțiile înregistrate într-o serie de dosare regionale și internaționale de actualitate.

România, ca și Tanzania, este interesată de soluționarea situațiilor de criză la nivel global prin dialog, prin instrumente multilaterale și prin respectarea dreptului internațional.

Ca vecin direct al Ucrainei și stat riveran la Marea Neagră, i-am prezentat doamnei Președinte evaluările României cu privire la situația de securitate din regiunea noastră și în legătură cu evoluțiile războiului dus de Rusia împotriva Ucrainei.

De asemenea, am discutat concret despre modul în care putem gestiona multiplele consecințe ale războiului, inclusiv din perspectiva asigurării securității alimentare a statelor din Africa. Am prezentat amplele măsuri politico-diplomatice, logistice și administrative luate de România pentru facilitarea exporturilor de cereale din Ucraina, inclusiv către țările africane.

Nu în ultimul rând, am abordat situația din Orientul Mijlociu, subliniind necesitatea ca violențele să nu se extindă, civilii să fie protejați, ajutoarele umanitare să aibă acces în zonă și dreptul internațional să fie respectat.

România are convingerea că doar soluția celor două state poate asigura pacea și stabilitatea pe termen lung în regiune.

De asemenea, am arătat că România a decis să transfere către populația civilă din Gaza peste 230 de tone de ajutoare umanitare, în valoare de aproape 2 milioane de euro”.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Virgil Guran(PNL): Chiar atât de proşti ne credeţi, că mergem să comandăm o manea?

Vicepreşedintele PNL Virgil Guran, lider al filialei liberale din Dâmboviţa, a declarat miercuri, la o întâlnire electorală la Târgovişte, că PNL nu a comandat...

Economia Ucrainei rezistă: investiții străine în creștere, privatizări și expansiune internațională

În ciuda prelungirii conflictului cu Rusia, mediul de afaceri din Ucraina continuă să demonstreze reziliență, atrăgând investiții străine și extinzându-se pe piețele internaționale. Potrivit unei...

Ciucă a dat în scris că nu va apăra pe nimeni în fața justiției. Nu l-a nominalizat expres pe Iohannis

Candidatul prezidențial al PNL, Nicolae Ciucă, a semnat în direct, la dezbaterea electorală de la Antena 3 CNN, o hârtie în care spune că...
Ultima oră
Pe aceeași temă