Voi prezenta, foarte scurt (poezia are opt pagini) discutia dintre editor si poet privind „achizitionarea” unui manuscris cu versuri. (E vorba de poezia „Convorbire intre editor si poet” de Puskin, traducator Virgil Theodorescu)
Editorul ataca repede si frontal subiectul: Te-ai hotarat? Te-astept cu plata./Fixeaza pretul dumneata./Schimband versificari subtile/Pe-al rublei sunet, ca-i mai plin,/Hai si-om preface-aceste file/Intru-n pachet de bani pesin…/Dar ce oftezi? Ce fac te arde? Poetul umbla, pe ganduri, departe… amintindu-si cum a inceput sa scrie Ca-mi era drag, nu pentru plata, cand chema muza si… Vedenii-n strai stralucitor/Treceau deasupra mea in zbor,/In ore scumpe, toata noaptea!… Nici vorba sa se fi gandit atunci sa ia bani, cum il ispitea acum editorul: …in tacerea Ð acelei munci/Eu nu voiam sa-mpart atunci/Cu lumea flacarile-acele/Si darurile muzei mele/Nu le-njoseam schimbate-n pungi (de ruble, n.n.) Editorul incearca alte ispite pentru a-i „achizitiona” manuscrisul: gloria, femeia… Insa poetul nu se lasa prins in mrejele acestuia: Ce-i gloria? Ca esti citit?/Ca un bicisnic te ignora?/Sau pe-un natang ca l-ai uimit? Nici femeile nu-l mai ispitesc sa scrie versuri: O, tanar vis de necuprins!/O, desfatari ambitioase!/Si eu voiam, de viata prins,/Sa plac femeilor frumoase.(…) Insa acum… Cand, uneori, mi-aduc aminte/Vreun vers de ele inspirat,/In inima-i un junghi fierbinte:/Ma rusinez de ce-am visat(…) Intreaga viata – asta-i oare:/O noapte, doua de placeri? Editorul nu se lasa, el vrea sa „achizitioneze” manuscrisul si devine tot mai insistent: Dar azi, departe vrand sa fii/De muze, mode si de toate/Cum vei trai?/-In libertate – ii raspunde poetul. Asculta-mi sfatul Ð spune editorul Ð de se poate./E un adevar folositor:/In veacul nostru negustor,/N-ai bani, sa stii, n-ai libertate! O, Doamne, ce cuvinte destepte a spus editorul!: veacul nostru negustor! Asa-i, toate veacurile pot fi numite negustorese. Si editorul continua, cu si mai multa staruinta: Ce-i gloria?… E, colorata,/O zdreanta de-ntolit poetii…/ Deci aur, aur, aur cata/S-aduni pan' la sfarsitul vietii!(…) Da-mi voie atunci sa-ti spun asa:/Un har poetic nu se vinde,/Dar manuscrisu-acela da!(…) Iti spun: din lira dumnitale/Eu vad ca sunt de scos parale. Se pare ca editorul a izbutit, iar poetul cedeaza, insa… cititi cu atentie ce spune poetul: Da, ai dreptate. Lasa-mi visul./Iar dumneata…Ia-ti manuscrisul. Nu punga cu ruble, ci visul Ð acesta e pretul pe care poetul isi vinde manuscrisul. O, zei, o, Doamne, ce frumos!
