1.5 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăIncognitoDirecția de Informații a Armatei vrea puteri sporite, cum au SRI și...

Direcția de Informații a Armatei vrea puteri sporite, cum au SRI și SIE. Ministerul Apărării Naționale a elaborat un proiect de lege

Ministerul Apărării Naționale (MApN) a elaborat un proiect de lege privind organizarea și funcționarea Direcției Generale de Informații a Apărării (DGIA), proiect care, dacă va fi aprobat, va oferi acestei structuri a MApN puteri sporite, asemănătoare celor de care dispun SRI și SIE.

Ministerul Apărării Naționale a elaborat un proiect de lege privind organizarea și funcționarea Direcției Generale de Informații a Apărării (DGIA). Până la eventuala aprobare a acestui proiect, DGIA rămâne să funcționeze conform unor prevederi din Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale. Dacă Parlamentul României va aproba noua lege, propusă de MApN, DGIA va obține atribuții sporite. Aceste atribuții se vor exercita atât în interiorul cât și în exteriorul României, atât pe timp de pace cât și pe timp de război.

Cel mai interesant punct din proiectul de lege este Articolul 10. Conform acestui articol, DGIA va putea să solicite de la persoane fizice sau juridice „date, indiferent de forma de stocare, informații și, după caz, obiecte”. De asemenea, angajații DGIA vor putea să desfășoare unele activități prevăzute în Legea 51 / 1991 privind securitatea națională a României. Concret, angajații DGIA vor putea, de exemplu, să fotografieze, să filmeze „ori să efectueze constatări personale cu privire la activități publice desfășurate în locuri publice”.

O altă schimbare față de situația actuală se referă la conducerea DGIA. În prezent, DGIA este condusă de un director general și de un locțiitor al directorului general. În viitor, conform proiectului de lege, DGIA va avea un director general, un prim-adjunct al directorului general și doi adjuncți. Prim-adjunctul și cei doi adjuncți ar urma să fie numiți în funcții de către ministrul Apărării Naționale, la propunerea directorului general al DGIA. În privința directorului general al DGIA, acesta va putea fi numit sau eliberat din funcție de către ministrul Apărării, cu avizul CSAT.

Practic, direct sub autoritatea directă a ministrului Apărării Naționale va funcționa un „serviciu secret”, mai corect spus un serviciu de informații și contrainformații, cu atribuții comparabile celor pe care le dețin SRI și SIE. În prezent, ministru al Apărării Naționale este Angel Tîlvăr. Acesta este unul dintre cei mai discreți membri ai guvernului Ciolacu.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă