2 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăLifestyleTravelCălătorii cu avionul către destinațiile preferate, acum direct din aplicația 24pay

Călătorii cu avionul către destinațiile preferate, acum direct din aplicația 24pay

24pay extinde gama de servicii disponibile în aplicație și oferă de acum utilizatorilor şi posibilitatea de a achiziționa bilete de avion către cele mai populare destinații. Noul serviciu este lansat în parteneriat cu agenția de turism Accent Travel & Events și se adresează tuturor utilizatorilor aplicaţiei ce sunt în căutare de oferte avantajoase pentru călătorii cu avionul către destinații din toată lumea.

Cei care își planifică următoarele vacanțe sau deplasări, ori sunt interesaţi de un city-break de ultim moment pot începe căutarea prin 24pay. O mulţime de zboruri și destinații sunt disponibile acum direct din aplicație, printr-un proces de achiziție sigur şi rapid, direct de pe telefonul mobil.

Pentru a identifica oferta care răspunde cel mai bine nevoilor lor, utilizatorii pot accesa sub-meniul „Bilete de avion” din meniul principal al aplicației, urmând apoi să completeze datele necesare zborului – orașul de plecare, destinația, zilele de plecare și de retur, numărul pasagerilor şi informaţii legate de aceştia. De asemenea, aplicația pune la dispoziţie opțiunea de date flexibile pentru a vizualiza cele mai bune oferte dintr-un anumit interval de timp.

Achiziția se face după completarea datelor de facturare și achitarea prețului afișat, biletele de avion şi factura fiind trimise automat dupa finalizarea plăţii, atât pe e-mail cât şi în secţiunea „Portofel” din aplicaţie. Tranzacțiile se realizează sigur și rapid, toată experiența de plată fiind extrem de intuitivă. În plus, pentru achizițiile de bilete de avion prin aplicația 24pay nu există comisioane de tranzacționare.

„Prin semnarea acestui parteneriat deschidem un nou segment de business în portofoliul 24pay, extrem de important pentru noi și foarte ofertant pentru utilizatorii aplicației. Ne-am dorit mult lansarea acestei funcționalități, de aceea ne bucurăm să o şi putem anunţa acum oficial. 24pay este o aplicaţie care deja se bucură de foarte multă popularitate pe zona „Transport”: încă de la data lansării, ea a fost rapid adoptată pentru achiziţia biletelor şi abonamentelor de transport public; recent am anunţat şi disponibilitatea plăţilor pentru călătorii cu trenul; iar acum, transportul aerian este segmentul ce urmează în mod natural şi completează opţiunile disponibile. 24pay este deci un partener de nădejde indiferent de tipul călătoriei, ruta aleasă sau mijlocul de deplasare. Această nouă lansare este în linie cu obiectivele principale ale aplicației, de a oferi experiențe de plată sigure şi rapide pentru o gamă cât mai variată de servicii. De acum, utilizatorii beneficiază de mii de zboruri către destinații populare direct în aplicație și, în doar câțiva pași, pot achiziționa biletul de avion în siguranță, rapid și fără comisioane de tranzacționare.” – Utku Ogrendil, CEO PayPoint România şi 24pay.

„Integrarea noului modul de achiziție a biletelor de avion în aplicația 24pay reprezintă o excelentă oportunitate pentru strategia Accent Travel & Events, respectiv integrarea serviciilor de turism prin soluţii tehnologice inovatoare, la îndemâna utilizatorilor în orice moment, din orice colț al lumii. Acesta este un obiectiv care, prin parteneriatul cu 24pay, iată, se concretizează prin efortul fantastic al celor două echipe. Este o satisfacție enormă pentru echipa noastră să le putem oferi utilizatorilor pasionați de călătorii, diverse explorări culturale și de agrement, dar și celor care călătoresc frecvent cu alte scopuri, un instrument facil de utilizat și de încredere. Suntem încrezători că utilizatorii aplicației vor descoperi cât de curând toate beneficiile utilizării acestui serviciu, rapid și sigur. Ceea ce ne-a diferențiat în parcursul nostru este angajamentul față de clienți prin excelență și inovație, empatie și servicii de calitate iar, în acest demers, 24pay este partenerul ideal, “a perfect match”, aș adăuga, pentru că împărtășim cu ei aceleași valori. Suntem bucuroși că am pornit împreună cu ei în această călătorie și îi invităm pe toți utilizatorii aplicației să descopere cât mai multe destinații pe care și le-au pus pe lista lor de dorințe”, a declarat Lucian Boronea, CEO Accent Travel & Events.

24pay este un e-wallet complet, ce permite efectuarea de plăţi pentru o gamă variată de servicii: achitarea facturilor lunare, reîncărcare electronică, plata parcării, şedinţe de fitness. 24pay este aplicația pentru transport în comun cu cea mai mare extindere la nivel național, disponibilă în prezent în 18 orașe din întreaga țară, compania anunţând recent şi parteneriatul cu CFR Călători pentru cumpărarea biletelor de tren. Soluția este dezvoltată de compania PTP Online și deținută în prezent de PayPoint România.

Cele mai citite

ONG-urile cer politicienilor să protejeze facilitățile fiscale: „Ne temem pentru viitor”

Organizațiile non-profit din România au lansat un apel către clasa politică, solicitând o poziție publică și transparentă cu privire la legislația care sprijină sectorul...

ONG-urile cer politicienilor să protejeze facilitățile fiscale: „Ne temem pentru viitor”

Organizațiile non-profit din România au lansat un apel către clasa politică, solicitând o poziție publică și transparentă cu privire la legislația care sprijină sectorul...

Lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă li s-a ridicat controlul judiciar. Unde pot călători cei trei

Curtea de Apel București a acceptat scoaterea de sub control judiciar a lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă. Aceștia au dreptul să...
Ultima oră
Pe aceeași temă