6.3 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăCulturăPloiești: Festivalul Conștiința 2023 se desfășoară sub egida programului Ploiești #LetsPLAY Capitala...

Ploiești: Festivalul Conștiința 2023 se desfășoară sub egida programului Ploiești #LetsPLAY Capitala Tineretului din România 2024!

În perioada 2-6 octombrie 2023, la Ploiești, are loc Festivalul Conștiința, eveniment organizat de Asociația Conștiința și aflat sub egida programului Ploiești #LetsPLAY Capitala Tineretului din România 2024.
Gazda acestui consacrat festival este Părintele Dr. Claudiu Băzăvan, de la Catedrala Eroilor din Ploiești.
De asemenea, printre distinșii invitați care iau parte la acest eveniment cultural, se remarcă doamna acad. prof. dr. Georgeta Filitti, ce a deschis festivalul, luni, 2 octombrie 2023, cu sesiunea „ Învățămintele istoriei”.
„ Sunt încântat de a o avea alături pe parcursul întregului Festival Conștiința pe doamna Filitti, iar prezența domniei sale ne aduce garanția unor subiecte generoase, la care vă invit să reflectați, așa cum va fi și prima întâlnire care are loc în această seară, la Muzeul de Istorie, unde academicianul va susține conferința amintită mai sus, o provocare intelectuală la care voi lua parte cu entuziam”, a transmis viceprimarul Mun. Ploiești, Daniel Nicodim, pe pagina lui de Facebook.
Lector la Fundaţia Calea Victoriei, iubită de public datorită carismei sale, a pregătirii excepţionale, a umorului şi ingeniozităţii în abordarea temelor istorice esenţiale, acad. Georgeta Filitti este o personalitate importantă a vieții culturale contemporane. Este specialist în istoria modernă și contemporană a României, traducător, prefațator, editor, cercetător, autor, coautor, lector, conferențiar, susținător al valorilor culturale românești.
În octombrie 2012, acad. prof. univ. dr. Georgeta Filitti a fost decorată de Majestatea Sa, Regele Mihai I cu Medalia „Crucea Casei Regale a României” pentru „activitatea sa prodigioasă ca istoric al societăţii, moravurilor şi tradiţiilor intelectuale româneşti”, pentru „promovarea integrării culturii şi societăţii române în spaţiul european, prin redescoperirea legăturilor permanente, umane, comerciale, juridice dintre estul şi vestul european”, şi pentru că prin activitatea sa istorică „promovează cercetarea autentică, punând în faţă adevărul istoric”.
„ Istoria ne însoțește viața asemeni umbrei. Este un domeniu amplu, cuprinzător de unde ne putem inspira profitabil pentru orice gest sau acțiune. Lucrul e cu atât mai important dacă suntem factori de decizie. Chiar și pentru un necunoscător apare evidentă repetarea unor tipare, dezvoltarea ciclică a unor fenomene. Urmărind atent procese din trecut, constatăm uimitoare similitudini; ele ne ajută, prin comparație, să înțelegem vremurile în care trăim și – lucru de căpetenie – să acționăm responsabil. Cu cât ne însușim mai profund istoria, cu atât vom ști să modelăm societatea în care trăimcare trăim și – lucru de căpetenie – să acționăm responsabil. Cu cât ne însușim mai profund istoria, cu atât vom ști să modelăm societatea în care trăim”, a comunicat Părintele Dr. Claudiu Băzăvan rezumatul conferinței susținute de doamna academician Georgeta Filitti.
Miercuri, un vorbitor de excepție, conferențiar universitar doctor, Marina Rotaru, a susținut sesiunea „ Ileana a României: de la principesă la monahie”
„ Deși născută în purpură, Principesa Ileana a României a avut o viață marcată de suișuri și coborâșuri. Ce a ajutat-o însă să se ridice la suprafață a fost credința nestrămutată, deși greu încercată, în Dumnezeu. De mică a avut o receptivitate pentru lumea nevăzută, simțire care, la momentul potrivit, avea să îi dea forța necesară să ia viața de la capăt. Își iubește țara cu pasiune, iar românii, cu recunoștință, o numesc Domnița Ileana. Se pune în slujba aproapelui, înțelegând că rostul unei persoane cu statutul său este de a servi, cu toate forțele sale, Binele. O face mai întâi ca mirean, apoi ca monahie, cu numele de Maica Alexandra, lăsând posterității o mărturie de netăgăduit a puterii credinței în Dumnezeu”, este descrierea pe care a făcut-o Marina Rotaru, Principesei Ileana a României.
La serile acestui festival a luat parte și Prof. Univ. Dr. Gabriel-Ioan Prada, cu prelegerea „ Longevitatea: Știință, artă sau…secret?”, dar va conferenția joi și Cornel Constantin Ciomâzgă, scriitor creștin, cu sesiunea „ Rețeta Fericirii”, precum și Prof. Mihai Vasile, regizor, cu „ Teatrul: de la cultural la cultural”, vineri.
Spiritul acestei manifestări culturale a fost descris cel mai bine de organizator, Claudiu Băzăvan:
„Oameni de spirit și de cultură provenind din diferite medii care au în comun dragostea de Dumnezeu și de oameni.

Când toate par tot mai șubrede, când societatea se clatină și perspectiva se innegureaza, avem nevoie de oameni-repere care să deschidă culoare luminoase. Festivalul Constiinta este despre aceste modele atât de necesare în vremuri de cumpănă.”
Festivalul este la a 9 – a ediție, devenind o frumoasă tradiție în orașul lui nenea Iancu.

S-a semnat Acordul de Cooperare pentru „Ploiești 2024- Capitala Tineretului din România”

Viceprimarul municipiului Ploiești, domnul Daniel Nicodim, a semnat, astăzi, Acordul de Cooperare privind conferirea orașului Ploiești a titlului “Capitala Tineretului din România” și implementarea Programului “Ploiești #Let’s PLAY – Capitala Tineretului din România 2024”, potrivit unui comunicat de presă transmis RL de către Primăria Municipiului Ploiești.

Ceremonia oficială a semnării acestui acord vine la 1 an de la câștigarea de către municipiul nostru a titlului de “Capitala tineretului din România 2024” și s-a desfășurat în contextul unui eveniment amplu, organizat de către Primăria Municipiului Ploiești și Fundația Județeană pentru Tineret Prahova, la sediul Filarmonicii “Paul Constantinescu” din Ploiești.

Acordul oficial a fost semnat și de către directorul Comunicare al Băncii Comerciale Române, doamna Nicoleta Deliu Pașol, președintele Consiliului Tineretului din România, domnul Mircea Meriacri, președintele Fundației Județene pentru Tineret Prahova, doamna Mihaela Tătaru, președintele Federației Tinerilor din Cluj, domnul Tudor Ogner, precum și de către directorul strategic Grupul PONT, domnul András Farkas.

Potrivit documentului oficial semnat, astăzi, Programul PLOIEȘTI, CAPITALA TINERETULUI DIN ROMÂNIA 2024 va fi implementat la nivel local pe baza principiului de co-management, asigurat de Municipiul Ploiești și Fundația Județeană pentru Tineret Prahova, reprezentată de managerul de proiect, domnul Radu Simionescu.

Obiectul acestui acord este stabilirea cadrului instituțional general pentru implementarea Programului „PLOIEȘTI, CAPITALA TINERETULUI DIN ROMÂNIA 2024”. Durata acestui acord este între ziua semnării sale și 30 iunie 2028, iar perioada de implementare a Programului este între 1 ianuarie 2024 și 31 decembrie 2024. Perioada de sustenabilitate a acestui acord este de 3 ani din momentul încheierii implementării Programului.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Crăciunul 2024: Urmează cele mai scumpe sărbători din ultimele două decenii

Românii se pregătesc pentru cele mai scumpe Sărbători de Crăciun din ultimii 20 de ani, conform unui raport publicat de Termene.ro. Inflația accentuată și...

Incendiu puternic în Piața Matache din Capitală: Avertizare RO-ALERT pentru populație

Sâmbătă dimineață, un incendiu de proporții a cuprins mai multe magazine din Piața Matache, situată pe strada Cameliei, Sectorul 1 al Capitalei. Din cauza...

OpenAI amendată cu 15 milioane de euro de Italia pentru încălcarea protecției datelor

Agenția italiană de protecție a datelor, Garante, a sancționat OpenAI, dezvoltatorul ChatGPT, cu o amendă de 15 milioane de euro, după o investigație privind...
Ultima oră
Pe aceeași temă