Un incendiu a izbucnit în noaptea de marți spre miercuri (3 octombrie) la un depozit de colectare a deșeurilor plin cu plastic din orașul Osijek, din estul Croației.
Pompierii s-au deplasat la fața locului pentru a lupta cu focul, dar, având în vedere că arde plasticul, se străduiesc să îl țină sub control. Nori de fum au putut fi văzuți de la depărtare.
Direcția croată de Protecție Civilă i-a avertizat pe locuitori să închidă ferestrele și să nu iasă din case din cauza posibilității existenței unor gaze toxice în fum.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!