3.9 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăEconomieBani & AfaceriGuvernul va aproba azi, în ședință, creșterea salariului minim la 3.300 de...

Guvernul va aproba azi, în ședință, creșterea salariului minim la 3.300 de lei

Guvernul va aproba în şedinţa de joi, prin hotărâre, majorarea la 3.300 de lei a salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată.

„Prin prezentul act normativ se propune ca salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată să fie majorat la 3.300 lei lunar începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri de guvern, ceea ce reprezintă o creştere de 10%, faţă de luna septembrie 2023. În luna septembrie din anul 2023 tariful orar este de 18,145 lei/oră pentru un program complet de lucru 165,333 ore pe lună, iar din luna octombrie 2023 tariful orar va fi de 19,960 lei/oră pentru un program complet de lucru de 165,333 ore/lună”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Motivul creșterii salariului minim nu e bunăstarea oamenilor, în România nu se poate trăi cu 1.900-2.000 de lei net, cât reprezintă salariul minim net, ci încă o suplimentare a veniturilor statului, care încasează ca taxe aproape jumătate din salariul minim brut.

De asemenea, în şedinţa de guvern va fi aprobată, prin ordonanţă de urgenţă, continuarea Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 450 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat.

Guvernul va aproba, prin hotărâre și declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată, a listei imobilelor proprietate publică a statului, precum şi a listei imobilelor proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale situate pe amplasamentul care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional „Modernizarea Infrastructurii feroviare din Portul Constanţa”: Etapa 1 – Valu lui Traian şi Etapa 2, aflate pe raza unităţilor administrativ-teritoriale: Agigea, Constanţa şi Valu lui Traian – judeţul Constanţa.

Printr-o serie de hotărâri de guvern vor fi aprobate şi listele terenurilor agricole situate în extravilan pentru mai multe proiecte de importanţă naţională în domeniul gazelor naturale: „Conducta de transport gaze naturale Gherceşti-Jitaru (inclusiv alimentare cu energie electrică, protecţie catodică şi fibră optică)”; „Conducta de transport gaze naturale Timişoara – Deta – Denta – Moraviţa” ; „Conducta de transport gaze naturale Lugaşu-Huedin, inclusiv alimentare cu energie electrică, protecţie catodică şi fibră optică” ; „Conducta de transport gaze naturale pe direcţia Prunişor – Orşova – Băile Herculane – Jupa”.

Guvernul va analiza şi un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată pentru domeniul construcţiilor şi pentru modificarea unor acte normative şi un alt proiect de OUG pentru completarea OUG nr.73/2023 privind unele măsuri bugetare.

Executivul va stabili, prin memorandum, limitele de credite bugetare şi credite de angajament pe luna octombrie 2023.

Răzvan Zamfir
Răzvan Zamfir
Răzvan este în presă de două decenii, fiind jurnalist atât de presă scrisă cât și de online. Și-a început cariera scriind articolele la mașina de scris, fiind licențiat în filosofie. Și-a perfectat apoi cunoștințele în jurnalismul de business și financiar. Are în portofoliu nume mari de presă precum Bursa, Capital, Business Cover – pe care l-a coordonat, Economica sau Economedia. Este autor România Liberă din iulie 2023.
Cele mai citite

Zelenski acuză Rusia că ascunde numărul victimelor din rândul soldaților nord-coreeni

Președintele Zelenski acuză Rusia că ascunde pierderile suferite de soldații nord-coreeni implicați în luptele din regiunea Kursk împotriva Ucrainei, scrie The Kyiv Independent. Președintele Ucrainei,...

SUA neagă orice implicare în asasinarea generalului rus Igor Kirillov

Statele Unite au afirmat marţi că nu sunt implicate în atacul în care a fost ucis un înalt responsabil militar rus la Moscova, operaţiune...

Zelenski acuză Rusia că ascunde numărul victimelor din rândul soldaților nord-coreeni

Președintele Zelenski acuză Rusia că ascunde pierderile suferite de soldații nord-coreeni implicați în luptele din regiunea Kursk împotriva Ucrainei, scrie The Kyiv Independent. Președintele Ucrainei,...
Ultima oră
Pe aceeași temă