27.3 C
București
joi, 26 septembrie 2024
AcasăSportTenisClasamentul WTA la zi. România are trei jucătoare în Top 100

Clasamentul WTA la zi. România are trei jucătoare în Top 100

Grecoaica Maria Sakkari a urcat trei poziţii, de pe 9 pe 6 în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), publicat luni, după titlul cucerit la turneul WTA 1.000 de la Guadalajara.

Sakkari a dispus în finală de jucătoarea americană Caroline Dolehide cu 7-5, 6-3, aceasta reuşind un salt de 69 de locuri, care îi aduce clasarea pe locul 42 în lume.

Podiumul ierarhiei este neschimbat, cu belarusa Arina Sabalenka pe primul loc, cu un avans de peste o mie de puncte faţă de poloneza Iga Swiatek şi de peste trei mii faţă de tânăra jucătoare americană Coco Gauff, campioana de la US Open.

Cehia mai are doar două reprezentante în Top 10, pe Marketa Vondrousova (8) şi Karolina Muchova (9), în timp ce Barbora Krejcikova a coborât pe 11, pentru a-i face loc franţuzoaicei Caroline Garcia, care a atins semifinalele la Guadalajara.

Trei românce se află în top 100, Sorana Cîrstea, care a coborât de pe 25 pe 26, Ana Bogdan, care a reuşit un salt de zece locuri după titlul WTA 125 de la Parma, fiind acum pe 61, şi Irina Begu, care a coborât cinci locuri şi este pe 66.

La dublu, Elena-Gabriela Ruse şi Monica Niculescu îşi păstrează locurile ocupate săptămâna trecută, 36, respectiv 39.

Clasamentul WTA la simplu:

1 (1). Arina Sabalenka (Belarus) 9.266 puncte
2 (2). Iga Swiatek (Polonia) 8.195
3 (3). Coco Gauff (SUA) 6.165
4 (4). Jessica Pegula (SUA) 5.755
5 (5). Elena Rîbakina (Kazahstan) 5.665
6 (9). Maria Sakkari (Grecia) 4.360
7 (7). Ons Jabeur (Tunisia) 3.875
8 (6). Marketa Vondrousova (Cehia) 3.830
9 (8). Karolina Muchova (Cehia) 3.765
10 (11). Caroline Garcia (Franţa) 3.335
……………………………………………………
26 (25). Sorana Cîrstea 1.760
61 (71). Ana Bogdan 992
66 (61). Irina-Camelia Begu 948
103 (107). Jaqueline Cristian 674
184 (183). Miriam Bulgaru 406
185 (185). Elena-Gabriela Ruse 399
193 (189). Irina Bara 385
259 (261). Anca Todoni 258
270 (257). Alexandra Cadanţu-Ignatik 239
295 (301). Cristina Dinu 215
298 (296). Andreea Mitu 213

Clasamentul WTA la dublu

1 (4). Elise Mertens (Belgia) 6.690 puncte
2 (6). Storm Hunter (Australia) 6.205
3 (1). Katerina Siniakova (Cehia) 6.085
4 (2). Jessica Pegula (SUA) 6.035
4 (2). Coco Gauff (SUA) 6.035
6 (5). Barbora Krejcikova (Cehia) 5.585
7 (7). Su-Wei Hsieh (Taiwan) 5.231
8 (8). Taylor Townsend (SUA) 5.180
9 (9). Gabriela Dabrowski (Canada) 4.785
10 (10). Luisa Stefani (Brazilia) 4.540
………………………………………………….
36 (36). Elena-Gabriela Ruse 2.191
39 (39). Monica Niculescu 1.965
135 (135). Irina Bara 642
158 (155). Oana Gavrilă 535
180 (172). Irina-Camelia Begu 480

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Timpul bombelor ecologice: 600 de tone de deșeuri periculoase depozitate în aer liber

Poliţiştii din Arad au deschis dosar penal pentru poluare prin evacuare în atmosferă sau în sol a unor deşeuri periculoase IPJ Arad a transmis, într-un...

A dat foc caselor vecinilor ca să se răzbune că statul i-a luat în grijă pe cei șase copii

Un piroman din județul Bacău a dat foc caselor vecinilor ca să se răzbune că statul i-a luat în grijă pe cei șase copii. Poliţiştii...

Israelul a lovit „peste 2.000 de ţinte teroriste” ale grupării Hezbollah în Liban

Armata israeliană a declarat miercuri seara că a lovit "peste 2.000 de ţinte teroriste" ale grupării Hezbollah în Liban în ultimele trei zile, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă