Portret Paula Craioveanu
Pictură, arhitectură, fotografie, design (interior). Sunt 4 direcţii, care îţi este cea mai apropiată?
In momentul de fata pictura este cea care m-a acaparat. Ma pregatesc pentru participarea la o expozitie in strainatate.
Dar indiferent ca e vorba de pictura, grafica, fotografie sau arhitectura, ceea ce produc are anumite caracteristici comune, trece prin filtrul personalitatii mele, este un tot. De aceea am expus pictura si grafica, sau pictura, fotografie si colaj, pentru ca au in comun tema, ideea si modalitatea mea personala de exprimare. De multe ori fotografiile reprezinta materialul de la care pornesc desenele, colajele, picturile.
Arhitectul este deobicei un perfectionist care atunci cand proiecteaza o casa ar dori sa faca si amenajarea interioara, ar dori sa fie o casa unitara din punct de vedere stilistic, sa realizeze si proiectul de iluminare, sa faca si design de obiect, sa intre in detaliu, dar in practica are rar aceasta ocazie.
In trecut artistul era si arhitect si pot sa dau exemple ilustre din Renastere, dar voi da mai bine exemple dintre arhitectii romani care au fost si pictori sau graficieni profesionisti: G.M. Cantacuzino, Marcel Iancu, sau Horia Damian.
Arhitectura poate fi si ea o arta, depinde cum este abordata, exista “arhitectura inginerilor” si in acelasi timp exista si arhitectura care pune accent pe estetic, pe proportii, pe frumos.
Portret Paula Craioveanu
Am incercat sa –mi creez un mediu in care sa pot sa am autonomie, sa lucrez si sa pictez ce imi place. In paralel cu pictura, incerc sa fac amenajari interioare sau un proiect de arhitectura. Timpul e limitat asa ca nu este usor. Mi-am construit doua websiteuri unul care sa inglobeze toate aceste preocupari – www.paulacraioveanu.com si altul doar pentru pictura grafica si fotografie www.cpaula.com
Ce înseamnă arta pentru tine?
Nud pe fotoliu, Paula Craioveanu
Pictura mi-a schimbat viata. Pictura ofera libertate totala si in arta pot fi eu insami in totalitate. Nu exista o cerinta impusa din exterior, o tema impusa sau un buget, un comanditar , asa cum se intampla in proiectele de arhitectura sau design. Astfel am putut sa imi aleg singura tema, personajele, culorile, formele, lumina, si sa le pun in scena, adica pe panza din fata mea. Am momente cand am nevoie sa ma intorc pe taramul stiintei si al gandirii logice si atunci ma intorc la arhitectura. Arhitectura este de fapt legatura dintre stiinta si arta.
Care sunt culorile preferate?
Albastru în toate variantele sale, de la albastru cobalt, de Prusia, la ultramarin şi turcoaz. Nu am însă o atracţie specială spre culorile reci, nu sunt o persoană rece, a anumită culoare atinge o coardă sensibilă. Îmi place mult şi auriul (în special combinaţia cu albastru) iar cred că aceasta este, la fel, o moştenire din partea tatălui care picta şi icoane.
In ce spatiu consideri ca se incadreaza arta ta?
Amphibian Man, Paula Craioveanu
Cred ca pictura mea are o modernitate clasica.Cateodata ma simt o persoana a unei alte epoci, obligata sa traiasca in prezent. De aceea lucrarile mele au referinte istorice. Criticii le inscriu insa in postmodernsim.
Cum te împarţi între direcţiile de manifestare, cum îţi alegi proiectele?
In pictura am temele mele, pe care le continui. Multi ani am pictat interioare, picturi pe panza care reprezentau interioare imaginare. Daca pictura mea din jurul anului 2000 era inspirata de arhitectura, cu timpul am devenit mai indrazneata. In prezent lucrez la o serie de nuduri sau nuduri amplasate in interioare, intr-un decor. Asa am reusit sa imbin cele doua lucruri care ma atrag – interioarele si personajele redate sculptural. Am avut o perioada in care am pictat scene inspirate de mitologie si aceeasi tema am abordat-o digital in colaje.
Centaur with Sword, Paula Craioveanu
In arhitectura si amenajari , am ales proiecte mici pe care sa le pot realiza singura si pe care sa pot sa le duc la bun sfarsit si sa imi pot pune in practica ideile. Mai exact fac amenajari interioare si proiecte de vile, locuinte unifamiliale.
Grafică, Interior verde, Paula Craioveanu
Mi-ar placea sa ma ocup mai mult de proiecte de restaurare, pentru ca am studiat ani de zile arhitectura istorica si in acelasi timp inteleg bine structura caselor vechi si cum pot fi consolidate sau insanatosite.
La ce expo internaţionale ai participat şi care au fost aprecierile? În ultimul timp, care au fost expoziţiile şi ce proiecte ai abordat?
In ultimii ani am participat la mai multe expozitii in New York si Los Angeles. La sfarsitul anului 2018 am avut o expozitie personala de pictura si grafica in Bucuresti. In California expun in doua galerii, una in Santa Monica, si alta in Los Angeles, iar in New York intr-o galerie a artistelor – femei. Si la noi in tara, s-a organizat luna aceasta o expozitie eveniment “Women Power in Art”, care reuneste lucrari din colectii particulare a 100 de artiste din perioada interbelica, din comunism si post-comunism. Aceasta expozitie, in care am doua lucrari, se doreste a fi o reparatie a lipsei de expunere si umbrei in care s-au aflat artistele vizuale.
Ai fost deci deseori in State si esti in contact cu lumea artei de acolo. Cum gasesti Romania din punct de vedere al creativitatii si interesului fata de arta in comparatie? Dar din punct de vedere al pietii? Te-a influentat ce ai vazut acolo din punct de vedere al stilului?
Da, cred ca m-a influentat in sensul ca mi-a dat curaj. Am vizitat multe galerii si am observat ca este promovata si vanduta atat arta abstracta cat si cea figurativa, galeriile sunt specializate pe stiluri sau epoci. In general, atat artistul cat si galeristul gandesc la scara mare, nu numai din punct de vedere al dimensiunilor ci si a modului cum abordeaza o serie de lucrari, un proiect. Din punct de vedere al stilurilor in arta, America nu a renuntat niciodata la pictura figurativa, desi acolo s-a nascut dupa razboi expresionismul abstract si s-a practicat arta conceptuala, ambele ca revolta impotriva modernismului. Dar in paralel s-a dezvoltat stilul hiper realist, aproape fotografic. In prezent in lumea artei se observa o revenire la figurativ
Diferenta consta in faptul ca lumea artei din America functioneaza si ea dupa regulile capitaliste, e motivata de bani. Acest lucru nu este neaparat rau dar putini artisti ajung sa foloseasca mecanismul in favoarea lor. Partea buna este ca si banii sunt mai multi.
Timeless Beauty, Paula Craioveanu
In America, numarul de artisti si de galerii este mare si este cu atat mai greu sa iesi in evidenta intr-o mare de de artisti, este un fel de “cenzura” a cantitatii uriase de productie artistica. Si un alt lucru pe care l-am observat la galeriile din New York si Los Angeles, este ca artisti din intreaga America doresc sa expuna in aceste galerii, participa la concursuri, si pentru ei este greu de patruns in galeriile din orasele mari. Ei vin in New York si Los Angeles exact asa cum vin si eu, chiar daca Romania se afla la mare distanta!
Oamenii sunt interesati de arta. In ambele orase este o traditie ca majoritatea vernisajelor sa fie simultan joi, si o mai mica parte, sambata. In New York multe galerii sunt grupate in Chelsea, in sudul Manhattan-ului, asa ca in zilele de vernisaj, vizitatorii fac un tur al galeriilor, mergand de la un vernisaj la altul. In Los Angeles, mai exact in Downtown LA, la una din expozitiile anuale la care am participat alaturi de alti artisti, aceasta avea loc intr-o hala de la inceputul secolului reconvertita in galerie de arta. Intr-o singura seara au fost cateva mii de vizitatori.
Cum consideri că merge piaţa de artă în România astăzi, care este statutul artistului? Cum este apreciată arta contemporană?
Interior, Paula Craioveanu
Arta contemporana are admiratorii ei, dar majoritatea licitatiilor din Romania se organizeaza si vand lucrari de arta veche sau moderna, interbelica, si nu arta contemporana. Au aparut multe galerii independente mici, care promoveaza artistii contemporani si ocazional se organizeaza Saloanele Uniunii Artistilor Plastici de pictura, sculptura, grafica, arta decorativa sau arta religioasa. La salonul de grafica, numit Grafica romaneasca, si la Salonul Medieval, am participat si eu anual, impreuna cu unchiul meu Emil Craioveanu care este si el artist vizual. Piata de arta romaneasca este in formare, este dezvoltata atat cat permite puterea de cumparare si inclinatia spre arta a oamenilor. Oamenii ajung greu in galerii, si deobicei doar daca au o relatie directa cu unul dintre artisti, din lipsa de promovare a evenimentelor. De multe ori expozitiile sunt prezentate la tv dupa ce acestea s-au si inchis! Daca expozitiile ar beneficia de aceeasi promovare cum se intampla cu un film nou, sunt convinsa ca oamenii ar veni.
Ca student, ce arhitecţi şi ce artişti plastici te-au marcat în mod deosebit?
In America fiind, l-am apreciat pe Edward Hopper, pictor cu scene melancolice si enigmatice in spatii arhitecturale si urbane. Dar m-am simtit mereu mai apropiata de pictura europeana, de pictura metafizica a lui Giorgio di Chirico, care se desfoara in scene urbane misterioase. Arhitecta fiind, am fost atrasa de pictura abstracta a lui Pier Mondrian si Kandisky, care se bazeaza pe geometrie si mai putin de gestualisti, cei care arunca cu culoarea pe panza, si realizeaza „action-painting”. Arta moderna oscileaza intre stiluri opuse: figurativ si abstract.
Ce moştenire ai din partea tatălui pe linie spirituală, în special, şi din partea familiei, în general?
Tatal meu, Vasile Craioveanu a fost pictor si ceramist si am crescut practic in atelierul lui. Din partea lui am mostenit dorinta de a desena si a picta si o anumite capacitate de a fi libera in momentul in care lucrez. Apoi dorinta de a lucra constant. Astfel creatia devine un mod de viata. Din partea mamei mele si a familiei am avut toata sustinerea.
Care este părerea ta despre Şcoala de arhitectură de la noi? dar cea de artă?
Scolile romanesti de arhitectura si de arta sunt bune. Problema lor, ca si a altor scoli din Romania, este ca cerintele sunt foarte mari, in timp ce se preda mult mai putin, iar profesorii nu mai impartasesc tot ce stiu studentilor. Universitatea de Arhitectura, este o scoala serioasa si in cei sase ani inveti sa fii riguros, in orice domeniu ai lucra ulterior.
De unde atracţia către fotografie?
Cum spuneam, am terminat Universitatea de Arhitectura. Apoi am urmat Universitatea de Arte pentru un doctorat in arte vizuale cu tema „Geometria spatiului interior in pictura olandeza a sec al XVII-lea”. La Arhitecura, in acea perioada, se faceau si cursuri de urbanism, si de restaurare si de design, nu exista separarea pe facultati din prezent. De multe ori aveam proiecte de urbanism in care trebuia sa inventariem o zona, sa stabilim monumentele de arhitectura, in ce stil se incadreaza si sa fotografiem cladiri, fatade, detalii. La fel la Istoria arhitecturii / Restaurare, trebuia sa aplicam teoria arhitecturii comparate, in care stabileam ce elemente comune au diverse cladiri situate in locuri diferite din oras, dar care erau inrudite prin stil sau apartineau aceluiasi autor. Si in final la proiectele de arhitectura, primeam un sit pe care urma sa construim virtual.. primul lucru mergeam sa-l vedem si sa-l fotografiem. Deci fotografia este foarte des utilizata si iubita de arhitecti. Eu am fost atrasa de partea artistica a arhitecturii: de sculpturile si basoreliefurile de pe fatade, de ornamentica, de decoratiunile din metal,lemn sau ceramica, si de pictura integrata in fatade. Pasiunea aceasta s-a concretizat intr-o carte-album “Bucuresti – Portretul unui oras”
Cum a pornit şi cum a decurs proiectul „Bucuresti – Portretul unui oraş”?
S-a nascut din dorinta mea de a inregistra si fixa valorile arhitecturale ale orasului. A aparut in 2010 si doresc sa–l reeeditez intr-o editie adaugita.
Este vorba un album de fotografie, un portret al orasului prin intermediul a sute de imagini, care doreste sa analizeze diferite momente din istoria arhitecturii, prin ceea ce a ramas in situ. Din arhitectura Bucurestiului din ultimele sute de ani s-au pastrat biserici, manastiri, ruinele Curtii Domnesti, hanuri. Restul constructiilor si cele mai multe, sunt din secolul al XIX-lea, deci destul de recente pentru un oras european, si putine, dar totusi suficiente pentru a ne face o parere despre evolutia orasului de la stilul otoman balcanic, cu hanuri, manastiri, pravalii, locuinte inconjurate de gradini pe strazi serpuitoare, pana la orasul modern, cel cu bulevarde si trama stradala ortogonala. Sfarsitul sec al XIX lea si secolul XX au adus stilurile apusene, neoclasicism, eclectism, artdeco, modernism, pana la arhitectura de metal si sticla din prezent.
Albumul prezinta strazi, case particulare, constructii publice si detalii reprezentative pentru stilurile arhitecturale, asezate cronologic. Contine deasemenea date despre arhitect, stil si anul constructiei. Am incercat sa aplic metoda arhitecturii comparate si sa o ilustrez. Prezentate comparativ, se poate constata cum anumite cladiri contin elemente stilistice comune chiar daca apartin unor arhitecti diferiti si dintre aceestea unele sunt mai valoroase si merita scoase in evidenta, in timp ce altele sunt reluari acele unor stiluri si teme.
In cronologia albumului, se poate vedea cum ornamentele au disparut progresiv si au fost inlocuite de detalii tehnice. Cu timpul a prevalat functionalul iar partea artistica a devenit mai putin importanta. Ornamentul, vorbeste despre epoca si caracterul celor pentru care a fost creata constructia. Arhitectura moderna a eliminat ornamentul fiind considerat un surplus inutil, astfel incat a devenit mai importanta structura unei cladiri si multiplicarea in masa a constructiilor.
Am inclus in album si pagini cu sculpturi – capete decorative de pe fatade, unele din ceramica, altele din piatra sau mai noi din ciment, numite si mascheroni. Alaturate creaza o imagine de ansamblu, un colaj, o armata de personaje feminine si masculine apartinand altei epoci.
Ce părere ai despre casele vechi de la noi? Ce s-ar putea face?
Desi s-a demolat mult incepand cu anii 70 si in anii 80, si s-a incercat stergerea trecutului, mai exista inca case vechi! Analizand raportul dintre nou si vechi in oras, se observa cum zona veche este mult mai mica si dispare pe zi ce trece.
Personal sunt atasata de oras si de arhitectura istorica si sunt adepta restaurarii si ma opun demolarilor. Casele vechi poseda anumite calitati, sunt mai spatioase decat apartamentele noi, care sunt construite conform teoriei spatiului minimal necesar. Materialele sunt naturale, doar caramida si lemn, betonul s-a introdus in perioada interbelica dar se folosea doar limitat, la inceput doar la plansee si nu pentru cadre, centuri, grinzi.
Casele istorice, chiar daca nu sunt monument, au un stil, proportii, echilibru, ornamente, detalii. Multe sunt unicat. Au valoare tocmai pentru ca provin din alt timp si sunt reprezentantul lui
Trecutul este important. Bineinteles ar trebui in primul rand restaurate monumentele istorice, si acestea la randul lor sunt grupate in monumente de clasa A, B dupa gradul de importanta. Restaurarea inseamna de multe ori introducerea betonului si refacerea completa a ornamentelor, distrugerea casei si apoi reconstructia ei. De multe ori rezulta o alta casa! Obiectul istoric, care este unic, dispare. Cred ca ar trebui interventii mai putin brutale si conservatoare. Demolarile nu inseamna neaparat progres! Multe case si vile au fost inlocuite cu blocuri – locuinte sau birouri – care nu sunt altceva decat arhitectura de consum.
Teoria potrivit careia este mai ieftin sa demolezi si construiesti ceva nou, decat sa restaurezi, este complet falsa, nu este mai ieftin, este doar mai facil si mai rapid, manopera fiind mai redusa.
Casele vechi pot deveni confortabile asa cum este o locuinta moderna.
Din fericire in ultimul timp s-au refacut si restaurat multe vile si proprietarii au devenit mandri de ele.
Ce ai propune cuiva ca proiect de interior pentru o casă/apartament nouă/nou? Detalii
Interior, Paula Craioveanu
Pornind de la vila Palladiana, care este modelul locuintei din Renastere, as propune o casa care sa se dezvolte in jurul unui spatiu central, unui hol sau al unei curti interioare. Bineinteles, ar beneficia de tot ce e necesar intr-o casa moderna din punct de vedere al instalatiilor, al sistemului de iluminat, de sunet etc. As pastra legatura cu natura, mai ales in cazul unor vile care se construiesc in afara orasului, incercand sa aplic principiile orasului gradina. Bucurestiul era in sec al XIX-lea un oras gradina, parcelele erau mari, casele erau inconjurate de gradini, densitatea populatiei evident mult mai mica. Legatura cu natura inseamna ferestre largi spre exterior, aerisire naturala, spatii de legatura intre interior si exterior cum ar fi terase, pergole, foisoare.
Interior, Paula Craioveanu
Care este viziunea ta pentru un oraş ideal? Este Bucureştiul un oraş ideal? Ce i-ar trebui ca să devină?
Bucurestiul are multe probleme, cum ar fi cea a blocurilor neconsolidate, numarul din ce in ce mai mare de masini, distrugerea zonelor protejate de arhitectura, dar aceste probleme ar trebui rezolvate de administratie, un artist sau un arhitect are foarte putina putere. In general exista o grija redusa pentru om si calitatea vietii lui. Pentru ca s-a demolat chiar si dupa 1989, au rezultat alte zone pustii, terenuri virane.
E posibil sa fiu subiectiva. Eu as propune reconstructia monumentelor disparute sau demolate: manastirea Vacaresti, hanurile care sunt in ruina, mici palate lasate sa se distruga. Toate monumentele au fost desenate, exista planuri fatade, din momentul cand s-au construit sau relevee inainte de demolari, deci informatia exista. Nimeni insa nu si-a pus problema reconstruirii. Un oras ideal si-ar respecta trecutul.
Care sunt proiectele de viitor?
Lucrez la citeva picturi care vor fi expuse in galeria din Los Angeles. Voi pleca din nou in Statele Unite, pentru ca lucrarile mele au avut acolo succes. Cand nu sunt plecata, lucrez in atelierul meu din Bucuresti. Sper ca in viitorul apropiat sa reeditez albumul de fotografie de arhitectura.
