15.3 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăPoliticăDeclarația lui Nicolae Ciucă, după ce PNL a votat pentru asumarea răspunderii...

Declarația lui Nicolae Ciucă, după ce PNL a votat pentru asumarea răspunderii pe măsurile fiscale

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Nicolae Ciucă, a declarat, luni, că votul conducerii PNL privind angajarea răspunderii Guvernului pe pachetul de măsuri fiscale confirmă decizia partidului pentru continuarea guvernării.

Liderii PNL au votat, luni, pentru asumarea răspunderii guvernului pe pachetul de măsuri fiscal-bugetare. Întrebat în legătură cu faptul că există unele voci în PNL care au susţinut ieşirea de la guvernare, criticând măsurile fiscale şi asocierea cu PSD, președintele PNL, Nicolae Ciucă, a spus: „Votul de astăzi privind aprobarea angajării răspunderii este cel care confirmă decizia asumării responsabilităţii Partidului Naţional Liberal pentru continuarea guvernării, pentru asigurarea stabilităţii politice a ţării. Ca atare, faptul că am discutat, faptul că discutăm, faptul că sunt dezbateri în interiorul partidului arată că suntem un partid viu, un partid care are subiecte pe care le pune pe masă, le prezintă, fiecare avem argumente şi contraargumente, asta nu înseamnă că, la final, nu avem o abordare care are în spate o decizie, iar la decizia respectivă se aliniază întregul partid”.

Chestionat în legătură cu posibilitatea ca unii parlamentari liberali să voteze pentru o eventuală moţiune de cenzură depusă de opoziţie la asumarea răspunderii Guvernului, Nicolae Ciucă a precizat că, dacă la nivelul partidului s-a luat o decizie, toţi membrii PNL trebuie să o urmeze.

„Asta cu garanţiile… Pentru partid garantez orice, pentru anumiţi oameni din partid nu putem să garantăm. Fiecare are un mod de comportament, un mod de a reacţiona, în conformitate cu propriile analize, cu propriile concepţii, dar este clar că, dacă la nivelul partidului s-a luat o decizie, toţi membrii partidului trebuie să urmeze această decizie. Este o decizie luată în BPN. Disciplina de partid trebuie să funcţioneze aşa cum a funcţionat şi până acum. Acolo unde nu a funcţionat fiecare trebuie să suporte măsurile şi rigorile disciplinei interne”, a subliniat Ciucă.

Liderul liberalilor a arătat că în acest caz vor exista sancţiuni. „Da, este o disciplină de partid. (…) Am spus şi voi continua să repet chestiunile acestea din convingere: este important să avem aceste discuţii, aceste dezbateri în care fiecare să vină să îşi spună punctul de vedere, dar după ce s-au încheiat discuţiile şi ajungem în acest for de conducere al Partidului Naţional Liberal şi supunem la vot decizia şi decizia a fost aprobată, apoi atunci toată lumea trebuie să treacă la îndeplinirea acestei decizii. Cine nu se aliniază acestei decizii va suporta, aşa cum am spus, măsurile stabilite în regulamentul de funcţionare a Partidului Naţional Liberal şi nu avem niciun motiv să nu le aplicăm”, a declarat Ciucă.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Vasile Bănescu (BOR): “Victoria lui Nemo (Nimeni), zdrobitoare asupra firescului și insultătoare la adresa Muzicii”

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortdoxe Române (BOR), Vasile Bănescu, comentează în termeni duri finala concursului Eurovision, susținând că ea a reprezentat "Victoria lui...

Guvernul lansează Strategia Națională împotriva traficului de persoane. România a devenit țară de destinație pentru persoane din zona Asiei

România a devenit țară de destinație pentru victimele traficului de persoane provenite din zona Asiei, semnalează noua Strategie Națională împotriva traficului de persoane. Guvernul României...

Comisarul UE pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski (Polonia), se întâlnește cu fermieri români. Polonezii și românii au protestat contra cerealelor din Ucraina

Comisarul UE pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, se află în România și urmează a se întâlni cu oficiali și cu fermieri români. Janusz Wojciechowski este originar...
Ultima oră
Pe aceeași temă