21.3 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăȘtirile zileiSorana Cîrstea, performanță în premieră la US Open

Sorana Cîrstea, performanță în premieră la US Open

Sorana Cîrstea s-a calificat în premieră în optimile de finală ale turneului US Open, ultimul de Mare Şlem al anului, la New York, după ce a produs o surpriză, prin victoria în faţa kazahei Elena Rîbakina, cu 6-3, 6-7 (6/8), 6-4.

Cîrstea (33 ani, 30 WTA), cap de serie numărul 30, s-a impus după două ore şi 47 de minute şi a reuşit cea mai mare performanţă a sa la Flushing Meadows.

Rîbakina (24 ani), campioană la Wimbledon în 2022, nu a depăşit niciodată turul al treilea la New York. Kazaha a câştigat ambele meciuri anterioare cu Cîrstea, în 2020, în primul tur la Doha, cu 3-6, 6-3, 6-1, şi în primul tur la Roland Garros, cu 6-0, 6-3.

Cîrstea a început meciul foarte bine şi a avut 4-1 în primul set, reuşind să câştige cu 6-3. În actul secund s-a mers cap la cap până în tiebreak, după ce Sorana a salvat două mingi de set la 5-6. Rîbakina, finalistă anul acesta la Australian Open, a avut 4-0 în tiebreak, dar a fost egalată, 4-4, însă a izbutit în cele din urmă să se impună cu 8-6. În decisiv, Cîrstea s-a aflat totul în control, conducând cu 2-0, 4-1 şi 5-3. A servit pentru meci, dar Rîbakina a făcut break şi s-a apropiat la 5-4, însă românca a încheiat meciul pe serviciul adversarei.

Cîrstea a avut 4 aşi şi 3 duble greşeli, în timp ce Rîbakina a încheiat cu 3 aşi şi 3 duble greşeli. Sorana a avut un plus la mingile direct câştigătoare (33-30) şi a făcut mai puţine erori neforţate (42-55).

Sorana Cîrstea şi-a asigurat un cec de 284.000 de dolari şi 240 de puncte WTA.

În optimile de fnală, Cîrstea o va înfrunta pe elveţianca Belinda Bencic (26 ani, 13 WTA), care a trecut în turul al treilea de chinezoaica Lin Zhu cu 7-6 (7/1), 2-6, 6-3.

Cîrstea are 2-1 în meciurile directe cu Bencic, pe care a învins-o în februarie 2021, în optimile turneului Grampians Trophy de la Melbourne, cu 7-5, 6-2, şi în august 2022, în primul tur la Cincinnati, cu 6-2, 6-7 (3/7), 6-4. Bencic a câştigat chiar la US Open, anul trecut, în turul secund, cu 3-6, 7-5, 6-2.

Citește și:

Simona Halep, anunț de ultimă oră despre verdictul din cazul de dopaj: „Astăzi am aflat. Acest lucru e foarte dezamăgitor”

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Putin a vrut să guste din Europa, de ziua ei, dar a rămas doar cu oastea, a Ungariei, într-o măsea

Ilustrație: Marian Avramescu Cu ocazia Zilei Europei / Ziua Victoriei, președintele Federației Ruse, Vladimir Vladimirovici Putin, a vrut să guste din Bătrânul Continent și...

Ana Bogdan, învinsă în turul secund la Roma

Ana Bogdan a ratat calificarea în turul al treilea la Roma, unde s-ar fi duelat cu Sorana Cîrstea, după ce a fost învinsă în...

Șapte legi promulgate azi de Iohannis

Președintele Klaus Iohannis a promulgat astăzi șapte legi. Potrivit Administrației Prezidențiale, șeful statului a semnat, astăzi, următoarele decrete: Decret pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă