Sepsi OSK a terminat la egalitate cu formaţia norvegiană Bodoe/Glimt, scor 2-2, joi seara, la Sfântu Gheorghe, în prima manşă a play-off-ului Europa Conference League.
Sepsi OSK a obţinut o remiză care o menţine în cursa de calificare, după ce a fost condusă de două ori de formaţia scandinavă. Faris Moumbagna (19) şi Patrick Berg (69) au punctat pentru Bodoe/Glimt, iar covăsnenii au egalat de fiecare dată din penalty, prin Isnik Alimi (47), respectiv Cosmin Matei (81).
Prima ocazie a meciului a venit cu o doză de întâmplare (8), când centrarea lui Groenbaek, deviată de Ciobotariu, a prins un efect ciudat şi Niczuly a fost nevoit să respingă de sub transversală. Apoi, Gulliksen (11) a şutat prin faţa porţii lui Niczuly.
Safranko a avut prima oportunitate e gazdelor în minutul 15, dar şutul său de la 16 metri a fost apărat de portarul Haikin. Bodoe/Glimt a deschis scorul în minutul 19, când Faris Moumbagna a fost găsit liber de mingea trimisă în careu de Amahl Pellegrino, pe contraatac.
Oaspeţii, aflaţi în avantaj, nu au mai presat, iar Sepsi OSK a fost mai activă, dar portarul a prins şutul trimis de Gheorghe Ion (21) din marginea careului. În minutul 33, Ştefănescu a fost faultat de portar şi s-a dictat penalty pentru Sepsi OSK, dar decizia a fost anulată de intervenţia arbitrajului video pentru ofsaid. Gheorghe Ion (38) a tras peste poartă de la 22 de metri, iar Ştefănescu (45+4) l-a pestat pe Haikin cu un şut din unghi.
Sepsi OSK a primit penalty în debutul reprizei secunde, după numai 12 secunde, Ştefănescu fiind agăţat de Bjoertuft. Albanezul Alimi a transformat lovitura de pedeapsă şi a egalat (47). Echipa antrenată de Liviu Ciobotariu a avut un moment bun (49), dar Ştefănescu a şutat peste poartă din careu.
Oaspeţii au preluat din nou conducerea în minutul 69, prin golul marcat de Berg, cu un şut de la 25 metri, după o minge pierdută de Păun.
Echipa din Sfântu Gheorghe a primit din nou penalty în minutul 79, când Wembangomo l-a faultat pe Varga. Cosmin Matei, intrat nerefăcut pe teren în minutul 61, a transformat lovitura din punctul cu var (81), dar s-a reaccidentat şi a fost înlocuit.
Ambele echipe au trecut pe final pe lângă golul victoriei. Ştefănescu (90+2) a reluat de la 13 m, dar Haikin a respins providenţial. În minutul 90+7, Soerli a şutat din afara careului, iar Niczuly a fost nevoit să respingă de sub transversală.
Manşa secundă, decisivă pentru calificarea în grupele Europa Conference League, va avea loc în data de 31 august, la Bodoe.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!