Evacuări tot mai multe în timp ce incendiile ard și fac prăpăd în insulele spaniole Tenerife, potrivit Reuters.
Mii de oameni au fost evacuați din casele lor, din insulele spaniole Tenerife, deoarece un incendiu care a avut loc în nordul insulei a rămas scăpat de sub control, dar flăcările au evitat până acum zonele turistice importante.
Flăcări puternice au luminat cerul nopții târziu peste noapte, de vineri până sâmbătă.
Paulina Fernandez este unul dintre cei evacuați.
„Cu o seară înainte de sosire, n-am avut niște momente foarte bune. Am văzut cum totul ardea, era în susul muntelui, dar cenușa, totul cădea, cenușa, pământul, totul, acoperișurile erau pline de cenușă.”
Incendiul a izbucnit miercuri, într-un parc național muntos, din jurul vulcanului Teide.
Vineri, liderii regionali au declarat că aproximativ 12.000 de acri de teren au fost afectați.
Zonele turistice populare ale insulei au fost cruțate până acum, iar cele două aeroporturi ale sale au funcționat normal.
Incendiul a fost numit cel mai complex cu care s-au confruntat Insulele Canare, în ultimii 40 de ani, din cauza unei combinații de vreme caldă, uscată și vântoasă, precum și a terenului dificil.
Incendiile de pădure continuă să facă ravagii în insulele Tenerife din Spania
Incendiile de pădure continuă să facă ravagii și să afecteze insulele Tenerife din Spania, deși eforturi imense de a le opri au fost depuse de autorități, potrivit Reuters.
Eforturile pompierilor de a opri incendiul au fost afectate de condițiile dificile ale terenului miercuri (16 august).
Incendiile, care au izbucnit într-un parc național montan de pe insulă, s-au extins pe 1.800 de hectare (4.450 de acri) în 24 de ore.
Perimetrul incendiului s-a extins la 22 km (14 mile) de-a lungul pădurii uscate care acoperă ambele flancuri ale râpelor abrupte din apropierea vulcanului Teide – cel mai înalt vârf din Spania – împiedicând accesul în zonă.
Săptămâna trecută, un val de căldură din Insulele Canare a lăsat multe zone uscate, sporind riscul de incendii de vegetație în timp ce restul Europei se luptă și cu efectele temperaturilor arzătoare agravate de schimbările climatice.
VIDEO: Un incendiu face ravagii în Tenerife, în Spania, unele sate au fost evacuate
Autoritățile spaniole au ordonat miercuri, 16 august, evacuarea a patru sate de pe insula Tenerife din Insulele Canare, după ce un incendiu a izbucnit în parcul natural din jurul vulcanului Teide.
Incendiul, care a izbucnit în noaptea de marți spre miercuri, a făcut ravagii într-o zonă împădurită din partea de nord-est a insulei Tenerife, îngreunând sarcina pompierilor.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!