14.1 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăȘtirile zileiCinema în aer liber în București, cu acces gratuit

Cinema în aer liber în București, cu acces gratuit

Primăria Sectorului 3 din București organizează, în perioada 15 august – 10 septembrie 2023, o nouă ediție a evenimentului intitulat “Cinema în aer liber”.

Filmele vor fi difuzate pe Insula Artelor din Parcul Titan iar intrarea publicului la proiecții este liberă. Vor fi prezentate 21 dintre dintre cele mai bune filme ale ultimilor ani, care acoperă toată paleta de genuri cinematografice, de la dramă și thriller la comedie și chiar animație.

Spectacolele se desfășoară timp de patru săptămâni, de marți până duminică, în perioada 15 august – 10 septembrie. “Cinema în aer liber aduce anul acesta pe marele ecran filme noi în Selecția oficială – program care în fiecare an reunește cele mai apreciate filme de autor care au avut premiera mondială la festivaluri internaționale importante, apreciate de critica de specialitate și distribuite în rețeaua clasică de cinematografe din România”, anunță un comunicat de presă.

În prima săptămână sunt difuzate peliculele Cei opt munți / Le otto montagne, o poveste emoționantă despre prietenia dintre doi copii ce devin bărbați, în timp ce încearcă să șteargă urmele pe care părinții le-au lăsat asupra vieților lor, Pentru mine tu ești Ceaușescu, film la limita dintre ficțiune și documentar ce aduce în fața camerei tineri între 15 și 22 de ani, provenind din medii diferite, care participă la audiții pentru rolul lui Nicolae Ceaușescu în tinerețe, sensibilul Close al lui Lukas Dhont, nominalizat la Best Non-English Film la Globurile de Aur în 2023, comedia suprarealistă Toate fricile lui Beau / Beau is afraid, cel mai nou film al lui Ari Aster, în care Joaquin Phoenix face încă un rol magistral, Triunghiul tristeții / Triangle of sadness, regizat de Ruben Östlund și nominalizat la Oscar pentru Cel mai bun film, Cel mai bun scenariu și Cea mai bună regie, precum și comedia franceză inspirată de producția clasică din 1976, Jucărie nouă / Le nouveau jouet.

“Evenimentul își propune să ofere spectatorilor o alternativă la vizionarea filmelor la televizor și urmărește să atragă publicul larg către filmele de autor. Deși pe insulă, sub cerul liber, peliculele vor putea fi vizionate în condițiile unei săli de cinema moderne, la standarde europene, în condiții de siguranță și distanțare socială”, precizează organizatorii evenimentului.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Medvedev: “Nu trebuie să existe loc pentru sancțiuni ilegale”

Medvedev, vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, a postat pe platforma X, fosta Twitter, un mesaj prin care a vorbit despre sancțiunile ilegale...

Condiția lui Iohannis pentru a ceda Ucrainei un sistem Patriot. România oferă sprijin militar Ucrainei doar dacă nu afectează propria apărare

Președintele Iohannis spune că ar fi acceptat, în principiu, cererea președintelui Biden ca România să cedeze Ucrainei unul dintre sistemele sale antiaeriene Patriot, pe...

NATO desfășoară un exercițiu cu 2000 de parașutiști, una dintre cele mai ample operațiuni de desant aerian de după al Doilea Război Mondial....

Militari din mai multe țări NATO participă, în aceste zile, la exercițiul SWIFT RESPONSE 24, care reprezintă una dintre cele mai ample operațiuni de...
Ultima oră
Pe aceeași temă