7.8 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăEconomieEconomie internăCNIPMMR şi Concordia solicită nemodificarea Codului Fiscal până la 1 ianuarie 2024

CNIPMMR şi Concordia solicită nemodificarea Codului Fiscal până la 1 ianuarie 2024

Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) şi Confederaţia Patronală Concordia au solicitat preşedintelui Senatului, Nicolae Ciucă, nemodificarea Codului Fiscal până la data de 1 ianuarie 2024 şi asigurarea predictibilităţii mediului de afaceri în perioada următoare.

„CNIPMMR şi Concordia, cele două confederaţii reprezentative la nivel naţional, au avut astăzi, 9 august, la Senatul României, o întâlnire cu Preşedintele Senatului Nicolae Ciucă. Tema principală a discuţiei a fost reprezentată de măsurile pe care noua coaliţie de guvernare doreşte să le aplice în vederea diminuării deficitului bugetar”, informează CNIPMRR.

Astfel, cele două organizaţii patronale au reiterat nemodificarea Codului Fiscal până la data de 1 ianuarie 2024, asigurarea predictibilităţii mediului de afaceri în perioada următoare şi anunţarea noilor măsuri cu cel puţin 6 luni înainte de aplicarea lor şi fundamentarea adoptării noilor măsuri fiscale cu studii şi analize de impact.

De asemenea, reprezentanţii celor două organizaţii au transmis că principalele efecte negative din economie în cazul adoptării noilor măsuri vizează scăderea competitivităţii companiilor, pierderea de locuri de muncă, creşterea inflaţiei sau eventualitatea unei colectări mai mici de impozite şi taxe, menţionând că trecerea de la un sistem de impozitare cert la unul incert nu va asigura colectarea de venituri suplimentare.

Nu în ultimul rând, organizaţiile au cerut implicarea lor în dezbaterea viitoarelor propuneri de politici publice, în calitate de principali reprezentanţi pe parte patronală ai dialogului social din România.

Potrivit sursei citate, cele două organizaţii vor avea joi, 10 august, o întâlnire cu reprezentanţii Comisiei Europene. 

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Capitalul românesc câștigă teren în sistemul bancar: Ponderea activelor băncilor autohtone se apropie de 40%

România controlează aproape 40% din activele sistemului bancar, marcând o creștere notabilă a capitalului autohton. Potrivit datelor BNR, ponderea activelor băncilor cu capital străin...

Aterizare de urgență a unui avion al companiei Swiss ce zbura de la București la Zurich. Fumul a ajuns în cabină

Un avion al companiei aeriene elveţiene Swiss, care zbura între Bucureşti şi Zurich, a fost nevoit să aterizeze de urgenţă luni la Graz, în...

PSD pregătește schimbarea la conducerea ANS. Thomas Moldovan, în locul Elisabetei Lipă

Elisabeta Lipă nu mai poate conduce Agenția Națională pentru Sport, după ce a fost aleasă deputat, iar PSD îl pregătește pe Thomas Moldovan, fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă