Pe 27 august, Bucureștiul va fi gazda L’Étape by Tour de France, cea mai renumită cursă de ciclism din lume dedicată amatorilor și pasionaților. Evenimentul va bloca artere importante ale capitalei începând cu ora 7:00 dimineața urmând ca acestea să fie redate circulației după ora 14:00.
România se află pentru al doilea an pe harta internațională a prestigiosului eveniment L’Étape, oferind celor peste 2000 de concurenți așteptați la start experiența unică a campionilor chiar la ei acasa: o capitală fără trafic, trei trasee excepționale, cele mai înalte standarde de organizare și o atmosferă festivă care sărbătorește sportul și apartenența, participanții fiind înscriși de regulă ca echipă sau susținuți de familie, prieteni, colegi.
În data de 27 august traficul va fi restricționat începând cu ora 07:00 dimineața până la ora 14:00 pe următoarele străzi și artere:
Bd. Unirii, Bd. Mircea Vodă, Splaiul Unirii pe sensul către București, Bd. Decebal, Bd. Basarabia, Calea Victoriei, Bd. Regina Elisabeta, Bd. Schitu Măgureanu, Străzile Știrbei Vodă și Ion Câmpineanu, Șoseaua Kiseleff, Străzile Buzești, Berzei, V. Pârvan. B.P. Hașdeu și Bd. Libertății.
Organizatorii și Poliția Rutieră colaborează pentru a identifica cele mai bune trasee ocolitoare.
Programul evenimentului din 27 august, acțiuni și activități în Race Village-ul amplasat în Piața Constituției:
- 08:00 – vor lua startul din zona Palatului Parlamentului cei înscriși pe traseul City Adventure de 14 km
- 09:00 – vor pleca în cursă cei înscriși pentru traseele The Ride, de 42 km și The Race, de 85 km.
- 13:30 – festivitatea de premiere în Race Village când sunt planificate activități și surprize atât pentru concurenți cât și pentru vizitatori
Pe traseu sunt organizate trei puncte de alimentare care vor asigura nivelul optim de hidratare al concurenților: unul în zona de start și finish, unul la Arena Națională și unul în Piața Victoriei. De asemenea, concurenții au la dispoziție suport tehnic fix în aceleași zone ca punctele de hidratare și unul mobil, care va însoți plutonul pe întreaga cursă.
O echipă medicală cu înaltă pregătire profesională și vastă experiență în medicina de urgență va fi prezentă la fața locului pe toată perioada evenimentului. Ambulanțele Sanador (tip C) vor asigura intervenție medicală în caz de urgență și sunt dotate cu defibrilator, monitor, electrocardiograf, pulsoximetru, glucometru, ventilator mecanic, aspirator portabil și fix, injectomat și toate celelalte echipamente medicale prevăzute de regulamentele în vigoare la nivel național.
Race Village-ul L’Étape Romania by Tour de France din Piața Constituției va spune tuturor povestea brandului legendar prin intermediul unei expoziții Tour de France și a numeroaselor activări ale sponsorilor, într-o atmosferă relaxantă de festival care va transforma Bucureștiul, pentru o zi, în capitala ciclismului românesc. Tot aici vor fi organizate: o zonă comercială cu profil sportiv unde vor fi prezente cele mai importante branduri de echipament și nutriție sportivă, food-court, zonă de încălzire pentru concurenți, asistență mecanică pentru cicliști, zonă de masaj, zonă de premiere cu scenă și numeroase concursuri cu premii realizate de sponsorii evenimentului.
„În calitate de partener pe termen lung al Federației Române de Ciclism și co-organizator al Turului României, suntem mândri să luăm parte la dezvoltarea ciclismului în țara noastră și să vedem cum acest sport câștigă din ce în ce mai multe inimi. Ne-am alăturat astfel cu entuziasm echipei L’Étape România, continuând în mod firesc demersurile noastre de a susține performanța și de a încuraja un stil de viață activ și sănătos.
Considerăm că L’Étape este un eveniment unic, care oferă oricărui pasionat de ciclism, indiferent de nivelul de pregătire, șansa de a trăi emoțiile unei competiții de renume mondial, așa că îi așteptăm pe bucureșteni în număr cât mai mare la linia de start.”, a declarat Tiberiu Dănețiu, Director Marketing Auchan România, sponsor oficial al L’Étape Romania by Tour de France.
Antoine QUIERS, Project Manager pentru Seria L’Étape by Tour de France, în cadrul A.S.O.:
„În câteva zile, mii de cicliști vor pedala pe străzile Bucureștiului pentru cea de-a doua ediție a L’Étape Romania by Tour de France. Aștept cu nerăbdare acest eveniment minunat și sunt sigur că participanții vor trăi în acest an, din nou, o experiență unică a ciclismului.
Cu trei tipuri diferite de curse, L’Étape Romania se aliniază perfect scopului nostru de a împărtăși pasiunea pentru ciclism cu toți sportivii. Pedalând în cadrul L’Étape Romania, toți participanții vor deveni imediat membrii unei familii mondiale de cicliști (peste 50.000 de cicliști în 2022), oferindu-le acces exclusiv la cea mai mare cursă de ciclism din lume destinată amatorilor (17.000 de participanți): L’Étape du Tour, în Franța.
Cu Reward, programul de fidelitate al seriei de evenimente, aceștia vor beneficia de un interval de timp exclusiv de preînregistrare la L’Étape du Tour. În plus, topul primilor trei participanți la masculin și feminin din cursa lungă se vor califica automat în programul Campionatului, primind o intrare gratuită în primul val de start al L’Étape du Tour și ocazia unică de a concura împotriva celor mai buni cicliști amatori din lume.
În urmă cu câteva săptămâni, Victor LAFAY, câștigătorul L’Étape du Tour din 2018, a câștigat etapa a doua a Turului Franței 2023. Așa că, cine știe, următorii câștigători ai L’Étape Romania ar putea deveni viitorii cicliști din plutonul din Turul Franței!