Originea pre-otomană a acestui desert de patiserie, stratificat, realizat dintr-un aluat dulce, sirop și nuci pisate, este încă necunoscută. Baclavaua este un desert comun al bucătăriilor turcești, iraniene și arabe.
De ce le dădea sultanul Suleyman Magnificul tăvi cu baclava ienicerilor săi
Mulți specialiști în istorie și gastronomie spun că prajitura baclava de astăzi este profund influențată de tradițiile tucești medievale. Și se bazează pe pâinea în straturi pe care o făceau turcii nomazi din secolul al XI-lea.
Mai mult, sunt unii care susțin că era încă de pe vremea sultanului Suleyman Magnificul, din secolul al XVI-lea. El a condus Imperiul Otoman din 1520 până la moartea sa, în 1566. Se zice că, în timpul Ramadanului (sărbătoare religioasă la musulmani, care durează o lună și presupune post și rugăciune), Suleyman Magnificul a început tradiția de a oferi fiecărui regiment de ieniceri tăvi cu baclava.
În cea de-a 15 zi de Ramadan, conducătorul turc împărțea soldaților acest desert, cunoscut sub numele de „Parada Baklava”. Servirea acestui preparat era un mod de a aprecia armatei aprecierea și respectul, spun istoricii.
Preparate turcești asemănătoare cu baclavaua
Baclavaua nu este singurul preparat de acest tip în bucătăria turcească. Înaintea baclavalei, turcii ar mai fi avut două deserturi.
Unul similar este numit güllaç și este considerat de unii drept precursorul baclavalei. Acest preparat se servește cu nucă și rodie proaspătă și se consumă în general în timpul Ramadanului. Prima atestare a güllaç vine dintr-un „manual de hrană și sănătate”, din 1330, care ține o evidență a alimentelor mongole, numit Yinshan Zhengyao (Principii importante ale mâncării și băuturii). A fost scris de un dietetician de la curtea etnică mongolă din dinastia Yuan.
Un preparat mult mai vechi decât baclavaua și adevăratul strămoș al acesteia este prăjitura placenta. Era un desert des întâlnit pe mesele din Roma antică. Era făcut din foi de patiserie, subțiri, alternate cu straturi de brânză și miere. Iar apoi era aromat cu foi de dafin, era copt și însiropat cu și mai multă miere. Potrivit Historia.ro, unii istorici consideră că „placenta” este de fapt derivată din grecescul plakous. Aceasta însemna „pâine subțire, stratificată”.
Turcii nu sunt singurii care își revendică baclavaua. Și locuitării Persiei antice susțin că le-ar aparține. Cea mai veche înregistrare scrisă despre baclava apare într-o carte de bucate din secolul al XIII-lea, bazată pe rețete vechi persane. Această carte includea și o rețetă pentru un dulce realizat din pastă de migdale, învelite în aluat incredibil de subțire și stropit în miere.
Pe teritoriul pe care se află țara noastră astăzi, baclavaua a pătruns în zona Drobogei, de unde s-a răspândit în aproape toate patiseriile sau supermarketurile.
Originea Baclavalei, intens disputată
Cuvântul baclava a apărut pentru prima oară în engleză, în 1650, fiind împrumutat din turca otomană. Numele baclava este folosit în multe limbi, cu variații fonetice și ortografice diferite. Istoricul Paul D. Buell susține că baclava provine de la rădăcina mongolă baγla, care înseamnă „a lega, a înfășura, a îngrămădi”. Alți istorici sunt de părere că cele mai vechi forme cunoscute (înainte de 1500) ale cuvântului sunt baklağı și baklağu.
Dezbaterile asupra originii baclavalei au stârnit multe conflicte. În timp ce unii specialiști susțin că baclavaua își are rădăcinile în Roma antică, alții spun că ar aparține asirienilor, fpentru că ar fi fost deja preparată de ei în secolul al VIII-lea î.Hr. Iar în alte documente apar mențiuni că primii care ar fi preparat acest amestec ar fi fost grecii, iar în altele ar fi fost de fapt… turcii.
Cei care susțin că turcii au inventat baclavaua spun că aceasta ar fi apărut pentru prima data la sfârșitul secolulul al XVII-lea. Baclavaua a fost facuta si servita in tavi ienicerilor soldati din infanteria turca, in paradele ceremoniale din fiecare 15 a Ramadanului.
Baclavaua ar fi pornit din Gaziantep și a devenit tot mai populara inca din epoca otomana. Deoarece in acesta zona se cultiva din abundenta nucile proaspete de fistic, erau folosite si utilizate cu generozitate in desertul denumit Baclava. În orașul Gaziantep se fac astăzi sute de variante de baclava.
Cum se prepară Baclavaua – Rețeta tradițională
Baclavaua se prepară în mod tradițional în tigăi mari.
Multe straturi de aluat, unse cu unt topit și ulei vegetal, sunt așezate în tigaie. Deasupra se pune un strat de nuci tocate sau fistic (uneori se folosesc și alune), peste care se așază mai multe straturi de cocă întinsă subțire.
Înainte de coacere, aluatul este tăiat în bucăți obișnuite, adesea paralelograme, triunghiuri, romburi sau dreptunghiuri.
După coacere, se toarnă deasupra un sirop din zahăr, miere, apă de trandafiri sau apă de flori de portocal.
Desertul este lăsat să se însiropeze bine, după care se servește la temperatura camerei, fiind ornat cu și mai multe nuci măcinate.
Sursa: Historia.ro
Cea mai cunoscută rețetă de baclava
Ingrediente baclava:
- 400 grame foi de plăcintă phyllo,
- 250 grame de nuci,
- 250 grame unt,
- ½ linguriţă scorţişoară (opţional),
- 800 grame zahăr, 3 pahare apă, ½ lămâie sau portocală (zeamă și coajă) – pentru sirop.
Mod de preparare baclava:
1. Puneți o hârtie de copt în tavă, apoi puneți pe rând foile de plăcintă, pe care le ungeți cu unt topit. După ce ați pus jumătate din foi, întindeți nuca măcinată și amestecul de zahăr cu scorțișoară. Acoperiți cu restul foilor de plăcintă, ungând-o pe fiecare în parte cu unt.
2. Luați un cuțit, înmuiați-l în unt topit sau ulei și tăiați plăcinta în formă de cuburi sau romburi, iar la final turnați între bucăți câteva linguri de unt topit.
3. Dați tava la cuptor, iar când începe să se rumenească, turnați deasupra siropul cu apă, zahăr și zeamă de portocale sau lămâie. Se mai lasă la cuptor câteva minute.
4. Puteți decora bucățile de bakava cu nuci tăiate mărunt sau fistic. După ce a fost scoasă din cuptor și decorată, lăsați prăjitura la „odihnit” pentru 24 de ore.
