Departamentul de Stat al SUA a declarat luni că un vot în parlamentul israelian(Knesset) prin care se aprobă un proiect de lege limitează „nefericit” puterea Înaltei Curți(Curtea Supremă) a țării respective de a interveni în executiv, conform Reuters.
„Schimbările majore dintr-o democrație ar trebui să fie, dacă se vor durabile, trebuie să aibă un consens cât mai larg posibil”, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, reporterilor.
„A fost regretabil că votul de astăzi a avut loc cu cea mai mică majoritate posibilă”, a spus el.
Administrația președintelui american Joe Biden și-a reiterat preocupările de lungă durată după ce Knesset-ul israelian a aprobat primul proiect de lege care limitează competențele Curții Supreme, în ciuda lunilor de proteste de stradă, precum și a apelurilor din partea SUA și a altor țări de a nu susține o astfel de mișcare.
Opoziția israeliană părăsește plenul din Knesset pe măsură ce legea contestată trece
Parlamentul israelian(Knesset) a votat luni (24 iulie) o limitare contestată a unor competențe ale Curții Supreme, prezentată de guvernul prim-ministrului Benjamin Netanyahu, a declarat purtătorul de cuvânt din Knesset, conform Reuters.
Proiectul de lege a fost adoptat cu un vot de 64-0, a adăugat purtătorul de cuvânt, după ce parlamentarii opoziției au abandonat plenul Knesset-ului și au ieșit, strigând în semn de protest.
Având o majoritate confortabilă în parlament, coaliția lui Netanyahu a câștigat votul asupra proiectului de lege care limitează puterile Curții Supreme de a anula deciziile luate de guverne și miniștri.
Proteste la bursă înainte de votul din Knesset-ul israelian
Mai multe proteste la bursă, în Tel-Aviv, au izbucnit luni(10 iulie), înainte de votul din Knesset-ul israelian.
Protestatarii împotriva revizuirii și refomei judiciare a Israelului au manifestat luni (10 iulie), cu câteva ore înainte ca parlamentul israelian(Knesset-ul) să aibă programat să organizeze un prim vot asupra unui proiect de lege care limitează o anumită putere a Curții Supreme, parte din revizuirea judiciară repornită a premierului Benjamin Netanyahu, care a cufundat țara într-o adâncă criză politică, potrivit Reuters.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!