11.1 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSocialEducațieAbsolvenții de gimnaziu așteaptă afișarea rezultatelor de la Evaluarea Națională

Absolvenții de gimnaziu așteaptă afișarea rezultatelor de la Evaluarea Națională

Rezultatele la Evaluarea Naţională vor fi afişate astăzi, până la ora 14:00, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.

Contestaţiile vor putea fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice tot miercuri, în intervalul orar 16,00 – 19,00, şi joi, în intervalul orar 8,00 – 12,00.

“Candidaţii care depun/transmit contestaţiile completează, semnează şi depun/transmit şi o declaraţie-tip în care se menţionează că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Documentele sunt semnate şi de părinţii/reprezentanţii legali ai candidaţilor minori”, a precizat Ministerul Educaţiei.

Rezultatele finale, după rezolvarea contestaţiilor, vor fi afişate pe 4 iulie.

Rezultatele vor fi comunicate anonimizat, prin coduri individuale care înlocuiesc numele şi prenumele candidaţilor, atât în centrele de examen, cât şi pe internet, respectându-se Regulamentul general privind protecţia datelor personale. Codurile individuale au fost distribuite candidaţilor, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susţinută.

Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenţilor învăţământului gimnazial, este media generală la Evaluarea Naţională calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obţinute la fiecare probă.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Ciolacu face un spital nou la Constanța dacă localnicii aleg un președinte de CJ din PSD

Premierul Marcel Ciolacu le promite locuitorilor din Constanța că statul va construi în zonă un spital județean nou, dar le atrage atenția că trebuie...

FOTO Sărbătoare uriașă pentru FCSB, noua campioană a României

Deși a pierdut, la București, meciul cu CFR Cluj, FCSB a sărbătorit câștigarea titlului de campioană a României. Meciul FCSB - CFR Cluj, disputat în...

Giurgiucanu, un ”campion” al retrocedărilor, revine în instanță pentru terenul din Mamaia pierdut din cauza erorii de procedură

Georgică Giurgiucanu, cunoscut în contextul Dosarului Retrocedărilor, nu se lasă după ce a pierdut un teren din  stațiunea Mamaia. Georgică Giurgiucanu, figură cunoscută în...
Ultima oră
Pe aceeași temă