Tensiunile se vor acutiza cel mai probabil din toamnă, când partidele încep să-și facă un calcul mai amănunțit și se vor rediscuta noi variante și propuneri de Guvernare. Să nu uităm că USR și-a pregătit deja terenul cu partidele de dreapta, fiind gata oricând să preia o parte din putere. ce-i drept va mai greu cu votul parlamentului, neavând majoritare chiar cu toată susținerea de dreapta sau cel mult să coopteze și PNL.
Ușor, social democrații se vor dezlipi și liberali, așa cum s-a întâmplat și în cazul UDMR, când erau dispute, dar acestea au fost negate până în ultimul moment. Cea mai recentă neînțelegirile privind numirea lui Mircea Abrudean, fost şef al Cancelariei premierului în guvernul Ciucă, la Secretariatul general al Guvernului este doar o mică picătură, dar una cât să declanșeze un val de nemulțumiri.
Și PNL insistă cu această propunere, astfel că Mircea Abrudean a fost votat de conducerea liberalilor pentru funcţia de secretar general al Guvernului şi în consecinţă nu mai există alte propuneri, a declarat secretarul general al PNL, deputatul Lucian Bode.
„PNL a luat o decizie în Biroul Politic Naţional – 68 de voturi „pentru”, două voturi „împotrivă”. Pe lista cabinetului miniştrilor propuşi de PNL evident se regăsea şi domnul Mircea Abrudean. De aici nu mai este responsabilitatea Partidului Naţional Liberal, este responsabilitatea primului ministru să decidă. În acest moment PNL nu are absolut niciun document sau o decizie comunicată de către primul ministru, în consecinţă nu avem ce să facem alte propuneri”, a declarat Lucian Bode la Parlament.
Întrebat despre acest incident, Marcel Ciolacu le-a răspuna jurnaliștilor că totul este în curs de soluționare.
„Sunt ferm convins că împreună cu domnul preşedinte al Senatului, Nicolae Ciucă, o să găsim soluţia cea mai bună. Din punctul meu de vedere, nu a fost niciun scandal. Eu azi de dimineaţă mi-am luat tensiunea, e normală. Din punctul meu de vedere, nu există nicio tensiune. Sunt lucruri normale, când se construieşte o echipă”, a declarat Marcel Ciolacu, marţi, într-o conferinţă de presă la finalul vizitei de lucru pe care efectuat-o la Ministerul Transporturilor.
Întrebat dacă îşi doreşte un alt nume la SGG, șeful executivului a răspuns: „Decizia îmi aparţine mie şi domnului preşedinte Nicolae Ciucă”, a mai spus Ciolacu.
USR nu stă degeaba, la fel nici partidele de dreapta căci se apropie anul 2024, cel al alegerilor.
Potrivit unui sondaj intern realizat la comanda USR, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri, PNL ar înregistra un scor de 18%, în timp ce USR ar obține 13% din voturi, iar PMP și Forța Dreptei ar obține împreună un scor de 5%. În cazul în care se va concretiza polul forțelor de dreapta, acesta ar putea să trimită PNL-ul pe locul 4 la primul examen electoral din 2024, ținând cont de marjele de eroare în ceea ce privește estimările electorale.
Locul 4 la alegerile europarlamentare ar provoca o criză în PNL (prevăzută de unii și așteptată de alții), iar Nicolae Ciucă ar fi imediat basculat de la șefia liberalilor. De asemenea, o bună parte dintre PNL-iști ar dori la acel moment să iasă de la guvernare și să se despartă de PSD ca să poată să-și refacă strategia pentru cele patru rânduri de alegeri.
Cătălin Drulă, a declarat că Uniunea Salvaţi România vrea „să atace” toate rundele de alegeri din anul 2024, inclusiv pe cele prezidenţiale, cu dorinţa de a le câştiga.
„USR este în prezent liderul opoziţiei democratice din România. Asta nu e o medalie, este un lucru care te obligă. Te obligă să oferi României o alternativă la anul. Şi e un punct de evoluţie pentru noi, pe care am vrut să îl am în plenul Congresului, discutând cu 800 de colegi, să le spun: ‘Vedeţi că avem o responsabilitate pe umerii noştri’. Nu mergem la alegeri, aşa, cu un fel de plan mic – ‘domnule, câte voturi vom lua, aşa o fi şi vedem noi după’. Vrem să fim alternativa majoră, asta însemnând că atacăm toate rundele de alegeri cu dorinţa de a le câştiga, inclusiv pentru preşedintele României. Aţi văzut cât de important e preşedintele României. Şi eu cred că este o oportunitate şi o şansă foarte bună la anul să schimbăm această putere”, a spus liderul USR.
Trebuie să vedem lucrurile obiectiv și să recunoaștem că PNL și PSD, aflate la Guvernare nu au cum să-și facă o strategie separată de câștigare a alegerilor, pentru că de regulă strategiile electorale se fac prin arătarea adversarului, iar cele două partide partenere nu pot merge în campanii cât timp Guvernează împreună. Cel mai probabil, PSD va rămâne singur sau poate ajutat de minorități și cine știe oricând UDMR să continue până la viitoarele alegeri.
Doar că Ciolacu a făcut curățenie totală după plecarea UDMR și a demis la cerere 13 secretari si subsecretari de stat ai UDMR din ministere, dar și din alte instituții.