Stilul mediteranean este la modă iar cel grecesc păstrează o unicitate aparte. Pe de altă parte, arhitectura grecească este cea care a dictat direcţiile de dezvoltare ale întregii arhitecturi europene. Grecii au inventat antablamentul, care a permis acoperişurilor să fie înclinate, şi au desăvârşit forma arcadelor cu coloane de susţinere.
Păstrarea tradiţiilor în construcţia caselor asigură o unitate arhitecturală precum şi elementul estetic şi de stabilitate.
Zona tracică şi cea macedoneană fiind muntoase, cu păduri, lemnul este cu precădere folosit în construcţia caselor. Familiale sau pensiuni turistice, acestea sunt în marea majoritate de inspiraţie tradiţională, cu etaj, beneficiind şi de spaţii exterioare echilibrate în care grădinile cu bogată vegetaţie mediteraneană care abundă în leandri înfloriţi, reprezintă un „must“. Piatra, de asemenea din abundenţă, este şi ea pe larg folosită, uneori pentru construcţia întregii case, alteori doar pentru parter, etajul fiind din lemn. Argila şi varul sunt alte două materiale folosite cu precădere.
Grecii sunt foarte iscusiţi în folosirea pietrei naturale în construcţii, mărturie stând vestigiile zidurilor rămase încă din antichitate. Numeroase situri arheologice din toată Grecia pot fi vizitate şi folosite ca exemplu de tehnici de folosire a pietrei în construcţii.
Ca şi mod de construcţie, se poate alege cel antic, cu pietre de mari dimensiuni sau cel modern, cu pietre mai mici şi de dimensiuni diferite care permite variate modele de îmbinare. La pereţii de exterior se lasă marginile pietrelor în relief, golurile neumplându-se până la margine, ceea ce conferă o adevărată autenticitate.
Alte caracteristici ale caselor sunt terasele, de obicei circulare, precum şi balcoanele, grecii având un adevărat cult pentru ele. Acoperişurile sunt din olane ceramice.
Ecologie
Pentru construcţia şi amenajarea caselor sunt folosite practic numai materiale naturale: lemn, piatră, argilă, var. Foarte multe case sunt dotate cu panouri solare sau voltaice şi nu sunt puţine cazurile în care proprietarii având livezi de măslini şi mici podgorii îşi produc singuri uleiul, vinul şi mierea, toate de calitate excepţională.
Se mai poate identifica şi un alt tip de casă grecească, şi anume cele aristocratice, a căror arhitectură este inspirată din antichitate. Acesta este cazul caselor familiilor bogate din regiunea tracică şi macedoneană, în special a celor care se ocupau de comerţul cu tutun şi care se regăsesc în majoritatea oraşelor din aceste regiuni.
Stilul cicladic
Grecia este o ţară muntoasă, uneori stâncile pornesc din apropierea mării. În acest caz, grecii au fost nevoiţi să-şi construiască casele în stâncă pe spaţii mici, ceea ce le conferă un aer pitoresc. Acesta este subliniat în primul rând, însă, de culorile folosite pentru décor: casele sunt văruite sau vopsite în alb iar uşile şi ferestrele în albastru, culorile tradiţionale ale Greciei.
De obicei construcţia este din piatră, casele sunt apropiate, construite pe terase şi cu terase spre mare. Acest mod de construcţie asigură protecţia la intemperii, un alt avantaj fiind acela că se pot construi pe spaţii mici.
Un exemplu tipic de case în stil cicladic se găseşte pe insula Santorini, peisajul fiind şi mai spectaculos datorită stâncilor vulcanice.
Interioarele sunt de asemenea albe, ceea ce conferă răcoare. Deseori se întâlnesc obiecte, accesorii şi decoraţiuni tradiţionale, cum sunt, de exemplu, chilimurile. Stilul este de obicei un mix în care predominant este minimalismul.
