16.1 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSocialSocietatePrima staţie de metrou dotată cu benzi speciale şi panouri de semnalistică...

Prima staţie de metrou dotată cu benzi speciale şi panouri de semnalistică Braille

Stația “Piața Iancului” a devenit prima stație de metrou dotată cu elemente din oțel inoxidabil aplicate pe suprafaţa existentă, cât şi cu panouri de semnalistică Braille, a anunţat, miercuri, Mertrorex.

Lucrările au fost executate în cadrul proiectului “Accesibilizarea staţiilor de metrou în funcţiune pentru persoanele cu deficienţe de vedere”, cod SMIS 2014+ 137971, notează Agerpres.

Astfel, au fost montate benzi speciale din elemente de oţel inoxidabil (elemente tip “linie” şi elemente tip “punct”), panouri de semnalistică Braille (două panouri de informare generală exterioară, montate la suprafaţă, în dreptul fiecărui acces în staţie; două panouri interactiv de informare generală interioară, montate în vestibulele staţiei).

“În cadrul proiectului a fost implementat sistemul de informare Step Hear, dedicată ghidării audio a persoanelor nevăzătoare, care, cu ajutorul tehnologiei Bluetooth şi a senzorilor de proximitate, asigură orientarea în interiorul staţiilor de metrou pentru persoanele cu deficienţe de vedere. Pe tot parcursul derulării proiectului au fost consultaţi reprezentanţii Asociaţiei Nevăzătorilor, care au testat soluţiile de accesibilizare implementate”, susţin reprezentanţii Metrorex.

La acest moment, în reţeaua de metrou, au fost montate elementele direcţionale metalice în 49 de staţii, dintre care 39 staţii au fost finalizate, urmând să fie montate panourile de informare Braille.

“Avantajul social al implementării proiectului îl reprezintă asigurarea accesului şi a utilizării metroului pentru persoanele cu deficienţe de vedere în condiţii optime de siguranţă şi confort. De asemenea, prin implementarea rutelor ghidate pentru persoanele cu deficienţe de vedere va putea creşte şi viteza pietonală de deplasare, ceea ce va conduce la creşterea gradului de confort pentru publicul ţintă şi promovarea transportului cu metroul”, au mai spus reprezentanţii operatorului de transport.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

SUA îndeamnă Turcia și Israelul să-și rezolve diferendele

Statele Unite(SUA) au îndemnat luni Turcia şi Israelul să rezolve diferendele dintre ele, după ce Ankara a anunţat că suspendă relaţiile comerciale în încercarea...

România are cea mai mare creștere pentru speranța de viață în UE, dar tot la coada clasamentului este

Spania este ţara din Uniunea Europeană cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară de...

Astronauții dezvăluie ce miros unic are spațiul cosmic

După ce se întorc din ieșirile în spațiu astronauții simt în mod regulat un miros unic atunci când își scot căștile, iar colegii lor...
Ultima oră
Pe aceeași temă