9.3 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaUn înalt oficial al Ucrainei admite că situația la Bakhmut este critică

Un înalt oficial al Ucrainei admite că situația la Bakhmut este critică

Ministrul adjunct al Apărării al Ucrainei, Hanna Maliar, a declarat sâmbătă că situația din Bakhmut este critică.

Dar trupele ucrainene încă menţin apărarea în partea de sud-vest a oraşului, potrivit The Guardian, relatează epicnews.ro.

„Se duc lupte grele în Bakhmut. Situaţia este critică”, a spus ea în aplicaţia de mesagerie Telegram.

„Apărătorii noştri controlează unele facilităţi industriale şi de infrastructură”.

Prigojin afirmă că forțele ruse au ocupat în întregime orașul Bahmut. Ce declară Ucraina

Liderul grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a anunţat sâmbătă că forțele ruse controlează în întregime oraşul Bahmut din estul Ucrainei, teatrul uneia din cele mai sângeroase bătălii de când Rusia a invadat Ucraina, transmite Reuters.

Agenţia nu a reuşit să confirme din surse independente afirmaţia lui Prigojin, care a fost contrazis de un purtător de cuvânt al armatei ucrainene, Serhi Cervatîi, care a fost categoric: „Nu este adevărat. Unităţile noastre luptă la Bahmut”, potrivit agerpres.ro.

Prigojin a apărut într-o înregistrare video, purtând uniformă de luptă, în faţa unei formaţii de luptători cu steaguri ruseşti şi ale Wagner, şi a declarat, pe fundalul sonor al unor explozii îndepărtate, că „astăzi la orele 12, Bahmutul a fost cucerit în întregime” şi că „am cucerit întreg oraşul, casă cu casă”.

Evgheni Prigojin, liderul Wagner, acuză armata rusă că s-a retras prea mult la Bahmut

Evgheni Prigojin, şeful grupului de mercenari Wagner, a acuzat joi armata rusă că s-a retras peste o jumătate de km la nord de oraşul ucrainean Bahmut, lăsând descoperite flancurile forţei paramilitare, transmite Reuters.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Pesimism în creștere: Românii își fac tot mai multe griji pentru economie și costul vieții

Un sondaj realizat de EY arată că pesimismul românilor este în creștere în 2024, comparativ cu anul precedent. Peste două treimi dintre respondenți (67%)...

Horoscop 21 decembrie 2024. Provocări și oportunități

Horoscop 21 decembrie 2024. Ziua aceasta evidențiază diverse provocări și oportunități pentru fiecare zodie. Fiecare semn zodiacal este încurajat să reflecteze asupra vieții personale și...

Belgrad devine prima mare capitală europeană cu transport public gratuit

Capitala Serbiei, Belgrad, va oferi transport public gratuit pentru toți locuitorii și vizitatorii, o inițiativă menită să reducă aglomerația și întârzierile din trafic, potrivit...
Ultima oră
Pe aceeași temă