Curtea de Apel Bucureşti a respins, joi, ca neîntemeiată, cererea Euroins România de suspendare a Deciziei prin care Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a dispus retragerea autorizaţiei de funcţionare a asigurătorului.
„Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) ia act de hotărârea pronunţată astăzi, 27.04.2023, de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. 2441/2/2023, prin care instanţa a respins, ca neîntemeiată, cererea Societăţii Euroins România Asigurare-Reasigurare S.A. de suspendare a Deciziei A.S.F. nr. 242/17.03.2023, prin care Autoritatea a dispus retragerea autorizaţiei de funcţionare a societăţii, constatarea stării de insolvenţă şi promovarea cererii privind deschiderea procedurii falimentului împotriva acesteia. Prin hotărârea pronunţată, la acest moment, instanţa confirmă legalitatea şi temeinicia măsurilor luate de ASF prin decizia contestată” se precizează într-un comunicat al ASF.
Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară a decis, în data de 17 martie 2023, să retragă autorizaţia de funcţionare a Societăţii Euroins România Asigurare-Reasigurare S.A., constatând indiciile stării de insolvenţă a companiei.
Conform dispoziţiilor art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 93/2012, A.S.F. este singura autoritate în măsură să se pronunţe asupra considerentelor de oportunitate, a evaluărilor şi analizelor calitative care stau la baza emiterii actelor sale, precizează sursa citată.
Eurohold Bulgaria AD este un grup energetic şi financiar care operează în Europa Centrală, de Est şi de Sud-Est, şi este listat la Bursele de Valori din Bulgaria şi respectiv Varşovia. Eurohold deţine Euroins Insurance Group AD (EIG) care oferă o gamă completă de produse de asigurare, deserveşte peste 4 milioane de clienţi în 11 ţări şi are peste 3.000 de angajaţi. Eurohold este proprietarul Electrohold, un grup energetic din Bulgaria, cu o cotă de 40% în distribuţia de energie. Electrohold are 3.000 de angajaţi şi deserveşte peste 3 milioane de consumatori din ţară.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!