6.8 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăInternaționalO scrisoare suspectă a ajuns la sediul Ambasadei Franţei din Moscova

O scrisoare suspectă a ajuns la sediul Ambasadei Franţei din Moscova

O scrisoare suspectă a fost trimisă la sediul Ambasadei Franței din Moscova, afirmă surse din cadrul serviciilor de securitate ruse, citate de agenţiile de presă Tass şi Reuters, transmite stiripesurse.ro.

Autorităţile ruse analizează substanţa

„Angajaţii Ambasadei Franţei au primit luni seară o scrisoare care conţine o substanţă necunoscută. Agenţii serviciilor de intervenţie sunt la faţa locului”, a afirmat un oficial rus.

Autorităţile ruse analizează substanţa, pentru a stabili dacă este periculoasă. La faţa locului au fost tirmise echipaje ale serviciilor de securitate.

Două plicuri considerate suspecte au fost primite, în decembrie anul trecut, la Ambasada Ucrainei de la Bucureşti, autorităţile demarând verificările.

„La data de 6 decembrie 2022, în jurul orei 11.00, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 1 au fost sesizați cu privire la faptul că, la sediul unei ambasade din Sectorul 1, au fost primite două plicuri ce ar avea un conținut suspect”, informează Poliția Capitalei.

La fața locului s-au deplasat polițiștii pentru asigurarea zonei.

De asemenea, la fața locului se deplasează echipe pirotehnice pentru efectuarea de verificări specifice.

„Echipele SRI s-au deplasat la Ambasada Ucrainei astazi, in urma unui apel 112, prin care s a precizat ca au fost primite mai multe plicuri suspecte.

Pirotehnistii au demarat procedura standard, pentru investigarea acestora.

In urma controlului pirotehnic se va stabili daca va fi nevoie ca acestea sa fie ridicate si transportate in siguranta”, informa atunci SRI.

Autorități spaniole: Mai multe scrisori-capcană au fost depistate în Spania

Autorităţile spaniole au confirmat joi că mai multe scrisori-capcană, ”similare” cu cea care a explodat miercuri în ambasada Ucrainei, au fost interceptate în Spania, inclusiv două adresate premierului şi ministrului apărării, informează DPA şi AFP.

Scrisoarea-capcană adresată premierului a fost primită pe 24 noiembrie şi a fost neutralizată, a precizat Ministerul de Interne.

Miercuri, o scrisoare-capcană a rănit uşor o persoană când a explodat în ambasada Ucrainei din Madrid. Altă scrisoare a fost de asemenea trimisă la ambasada SUA în Spania.

Producătorul de arme Instalaza din Zaragoza a primit miercuri seara târziu un pachet potenţial periculos, potrivit oficialului guvernamental de securitate Rafael Perez. Compania produce arme pe care Spania le-a furnizat Ucrainei, potrivit agerpres.ro.

Mai multe scrisori-capcană au fost interceptate în Spania după cea care a explodat la ambasada Ucrainei din Madrid miercuri

Un al patrulea transport suspect a fost interceptat joi dimineaţa devreme la baza aeriană Torrejon, în apropiere de Madrid, care este folosită de avioane militare pentru a prelua provizii destinate Ucrainei. Scanerele au arătat că ‘exista un mecanism suspect în el’, a declarat pentru dpa un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării.

O a cincea scrisoare-capcană a fost primită joi dimineaţă de Ministerul Apărării, adresată ministrului apărării, Margarita Robles, a declarat Perez într-o conferinţă de presă. Aceasta scrisoare a fost, de asemenea, neutralizată.

Autorităţile spaniole nu au negat informaţiile din presă potrivit cărora toate transporturile ar putea avea legătură cu războiul din Ucraina şi vede incidentele drept atacuri teroriste. Madridul a anunţat ”o creştere a măsurilor de securitate în jurul reprezentanţelor diplomatice” din Spania.

Ambasadorul ucrainean în Spania, Serhii Pohorelţev, a declarat că bănuieşte că Rusia se află în spatele atacului asupra ambasadei.

Într-un tweet publicat joi, ambasada Rusiei în Spania a condamnat trimiterea scrisorilor-bombă.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Prezența la vot depășește 4 milioane de alegători la ora 13.00; incidente în secții de votare

La ora 13.00, participarea la primul tur al alegerilor prezidențiale din 2024 a ajuns la 21,99% din numărul total de alegători, conform datelor furnizate...

Unde votezi? Reguli generale pentru exercitarea dreptului de vot la alegerile prezidențiale

Regulile generale prevăd că fiecare alegător votează la secția arondată domiciliului sau reședinței Pentru a afla secția la care sunt înregistrați, cetățenii pot utiliza aplicația...

Tragedie în fața unei secții de votare din Argeș: Un bărbat de 87 de ani a decedat

Un incident tragic a avut loc duminică în comuna Cicănești, județul Argeș, unde un bărbat în vârstă de 87 de ani a murit în...
Ultima oră
Pe aceeași temă