-0.4 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSocialUn pacient de la Spitalul Județean de Urgență Slatina a murit căzând...

Un pacient de la Spitalul Județean de Urgență Slatina a murit căzând de la etajul al treilea al unității medicale

Un pacient de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina a murit sâmbătă după ce a căzut de la etajul al treilea al unei clădiri din unitatea medicală, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt.

Pacientul în cauză este un bărbat în vârstă de 46 de ani, din comuna Mărunţei, internat în urmă cu două zile în spitalul din Slatina.

„Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană se află întinsă pe sol în curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Poliţiei Municipiului Slatina. Din primele verificări, poliţiştii au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din comuna Mărunţei, judeţul Olt, ar fi căzut de la etajul 3 al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina”, au precizat reprezentanţii IPJ Olt, conform agerpres.ro.

Potrivit unor surse medicale, bărbatul s-ar fi aflat în sevraj alcoolic şi s-ar fi aruncat de la etaj.

După ce a căzut de la etaj, bărbatului i s-au aplicat manevre de resuscitare, însă fără răspuns favorabil.

Poliţiştii au deschis în cauză dosar penal pentru ucidere din culpă.

Un tânăr a murit după ce a căzut de la etajul al IV-lea al unui bloc din Cluj-Napoca

Un tânăr de 30 de ani a murit, luni, după ce a căzut de la etajul al IV-lea al unui bloc de locuinţe din Cluj-Napoca.

„Pompierii din cadrul Detaşamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit în această seară pentru a acorda primul ajutor calificat unui bărbat căzut de la înălţime pe strada Taberei din municipiul Cluj-Napoca. La faţa locului s-a deplasat o autospecială cu modul de descarcerare şi un echipaj SMURD, unde au găsit un bărbat, în vârstă de circa 30 de ani, care prezenta multiple traumatisme”, informează ISU Cluj.

Un tănâr a murit după ce a căzut de la etajul al IV-lea al unui bloc din Cluj, fiind găsit în stare semiconștientă și necooperantă

Potrivit sursei citate, victima era în stare de semiconştienţă şi era necooperantă. La scurt timp a intrat în stop cardio-respirator, moment în care au fost începute manevrele de resuscitare. Acestea au fost susţinute mai bine de o oră, însă fără a putea readuce semnalele vitale ale bărbatului, precizează ISU Cluj.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă