10.6 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăPoliticăPSD propune suspendarea importurilor de produse agroalimentare din Ucraina

PSD propune suspendarea importurilor de produse agroalimentare din Ucraina

PSD anunţă că va cere în coaliţia de guvernare suspendarea importurilor de produse agroalimentare din Ucraina.

Anunţul a fost făcut prin intermediul unui comunicat de presă.

„PSD va solicita în Coaliţia de guvernare adoptarea unei decizii politice care să dispună Guvernului României să emită în regim de urgenţă un act normativ pentru suspendarea temporară a importurilor de produse agro-alimentare din Ucraina, la fel cum s-a întâmplat în celelalte state care au graniţă comună cu această ţară. O astfel de măsură este necesară pentru protejarea fermierilor români, în contextul în care compensările primite din partea Comisiei Europene nu pot acoperi valoarea totală a daunelor suferite de aceştia”, au anunţat social-democraţii.

PSD mai susţine ca statele din estul Europei care au fost afectate de exporturile din Ucraina să poarte o negociere comună cu reprezentanţii Comisiei Europene şi cu partea ucraineană, astfel încât măsurile de sprijin destinate agriculturii Ucrainei să nu afecteze interesele fermierilor din statele învecinate.

În acelaşi timp, PSD consideră că România trebuie să sprijine în continuare Ucraina prin facilitarea tranzitului de produse agro-alimentare din această ţară, către alte state din Uniunea Europeană sau către rutele comerciale de la Marea Neagră, au precizat social-democraţii.

Cristina
Cristina
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

CSM București, campioana României. „Tigroaicele” au reușit o nouă triplă

CSM București a învins-o sâmbătă pe CSM Târgu Jiu cu scorul de 30-27, în Sala Apollo din Capitală, în etapa cu numărul 24 din...

Reacția purtătorului de cuvânt al BOR, după ce Elveția a câștigat Eurovisionul: „Victoria lui Nimeni. Un imn înălţat non-binarităţii”

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), a reacționat dur după ce interpretul elvețian Nemo a cucerit marele trofeu de la...

Poliția a aplicat amenzi, după ce mai mulți nuntași au blocat o intersecție

Poliția din județul Teleorman a intervenit prompt în urma unui incident în localitatea Buzescu, unde circulația a fost blocată de nuntași, generând disconfort și...
Ultima oră
Pe aceeași temă