Patru judeţe din Dobrogea şi sud-estul Munteniei se vor afla până mâine după-amiaza sub Cod galben de ploi însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Astfel, în intervalul 11 aprilie, ora 6:00 – 12 aprilie, ora 15:00, în zone din judeţele Călăraşi şi Ialomiţa, precum şi în judeţele Constanţa şi Tulcea vor fi ploi ce vor avea şi caracter de aversă, iar cantităţile de apă vor depăşi prin acumulare 25 – 30 litri/mp şi izolat 40 litri/mp. Pe parcursul zilei de marţi, vântul va avea intensificări cu viteze de 55 – 70 km/h.
Intensificări temporare ale vântului vor fi şi în sudul Moldovei şi local în Muntenia, cu rafale în general de 45 – 55 km/h pe parcursul zilei de marţi, iar la altitudini de peste 1.700 de metri în Carpaţii Meridionali şi de Curbură vor fi viteze de 70 – 80 km/h.
În Bucureşti, în perioada menţionată, cerul va prezenta înnorări şi trecător vor fi ploi ce vor avea şi caracter de aversă. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 16 grade, iar cea minimă va fi de 5 – 7 grade Celsius.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!