14.1 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăInternaționalAfghanistanTrei cetățeni britanici sunt prizonieri la talibani

Trei cetățeni britanici sunt prizonieri la talibani

Trei cetățeni britanici, despre care deja se știa că se află pe teritoriul Afganistanului, sunt prizonieri la talibani, anunță presa din Regatul Unit.

Informația a fost prezentată inițial de organizația neguvernamentată The Presidium Network din Marea Britanie. Apoi, la 1 aprilie 2023, Ministerul britanic de Externe a confirmat informația. “Depunem eforturi să stabilim un contact consular cu cetăţenii britanici reţinuţi în Afganistan şi acordăm sprijin familiilor”, a precizat, la Londra, Ministerul Afacerilor Externe.

Toți cei trei prizonieri sunt bărbați. Doi dintre ei ar fi fost reținuți de regimul taliban în ianuarie 2023. Despre al treilea prizonier, nu se știe de câtă vreme este reținut. Deocamdată nu există indicii că prizonierii ar fi fost torturați.

Prizonieri la talibani, după ce au plecat în Afganistan pe cont propriu

Unul dintre cei trei prizonieri ar fi Kevin Cornwell (53 de ani), specialist în domeniul medical. Potrivit informațiilor disponibile pe internet, acesta ar lucra pentru o organizație care oferă sprijin medical și logistic internațional, organizație cu sediul central în Dubai.

Autoritățile de la Londra au precizat că toți cei trei prizonieri sunt în Afganistan pe cont propriu. Altfel spus, ei nu aveau misiuni încredințate de guvernul Regatului Unit.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Crește numărul cazurilor de tuse convulsivă. Sugarii, cei mai expuși

În cursul anului 2023 și până în aprilie 2024, țările UE/SEE au raportat aproape 60.000 de cazuri de tuse convulsivă, o creștere de 10...

Eficiente și igienice – alege consumabilele de hârtie de unică folosință!

În orice domeniu profesional - sanatate, educație, HoReCa, administrație publică, economic -  igiena este un detaliu important pentru a menține un mediu de lucru...

Bode cere liberalilor să fie combativi cu social-democrații la alegerile locale

Secretarul general al Partidului Naţional Liberal (PNL), Lucian Bode, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că faptul că liberalii au o alianţă pentru europarlamentare...
Ultima oră
Pe aceeași temă