Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) solicită respingerea proiectului privind plafonarea tarifelor RCA, pe motiv că această îngheţare a preţurilor se realizează la un tarif mai mare decât cel de referinţă din prezent.
„Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) a transmis către Ministerul Finanţelor o solicitare de respingere în integralitate a Proiectului de Hotărâre de Guvern transmis de Autoritatea de Supraveghere Financiară privind stabilirea tarifelor de primă maxime aplicabile de către societăţile de asigurare care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţelor persoane prin accidente de vehicule şi de tramvaie.
ASF a mai încercat odată să-i ajute pe asigurători, pretinzând că vrea plafonarea preţurilor RCA, dar a cerut-o la un tarif mai mare decât cel de referinţă de acum, după ce deja au crescut valorile poliţelor cu peste 250%, de la ieşirea de pe piaţă a City Insurance.
ASF – sectorul Asigurări condus încă de acelaşi domn Cristian Roşu – nu iroseşte nicio ocazie să ne demonstreze că este o instituţie care lucrează doar în folosul companiilor de asigurări”, se arată într-un comunicat al confederaţiei transportatorilor.
Potrivit transportatorilor, proiectul de Hotărâre de Guvern care prevede stabilirea tarifelor de primă maxime ale RCA pentru următoarele 6 luni trebuie respins în integralitate din două motive. Primul ar fi că plafonarea se realizează la tariful practicat de firmele de asigurări care vând RCA, calculat la data de 1 martie 2022, când era mai mare decât tariful de referinţă din prezent.
„De peste un an, companiile de asigurări din România vând poliţe de asigurare RCA al căror preţ depăşeşte tariful de referinţă.
Tarifele practicate la data de 1 martie 2022 de către asigurătorii RCA sunt total necunoscute de către consumatori, iar raportarea la o referinţă necunoscută deschide larg poarta către eventuale abuzuri de preţ.
Pe de altă parte, tarifele de referinţă pentru înlocuirea temporară a vehiculului avariat sunt calculate de către B.A.A.R., adică, de către cei care urmează să despăgubească daunele”, semnalează COTAR.