Cei 4,2 milioane de angajați din mediul privat ar putea primi, începând cu 1 ianuarie 2024, vouchere de vacanță din partea statului, la fel ca bugetarii.
Conform liderului grupului PSD din Senat, Radu Oprea, această măsură ar avea un impact bugetar de aproximativ 6 miliarde de lei, respectiv 0,42% din PIB, parlamentarul liberal Eugen Ţapu-Nazare subliniind că acest efort va deveni o investiţie în urma căreia Produsul Intern Brut ar creşte cu cel puţin 1%.
Eugen Ţapu-Nazare, Radu Oprea şi Lorand Turos, iniţiatori ai proiectului legislativ de acordare a acestor vouchere, au propus ca legea să se aplice de la 1 ianuarie 2024 şi speră ca cel mai târziu în octombrie aceasta să fie promulgată.
„Economia e puţin mai complexă decât contabilitatea. Niciun român nu pleacă cu 1.450 de lei în concediu. Impactul în piaţă ar fi de 2,5 – 3 miliarde de euro – turism, comerţ, transporturi etc. Totul se înlănţuieşte şi atunci estimarea ar fi de creştere a PIB cu minim 1%. Se vor crea minimum 150.000 de locuri de muncă. Astfel, acest efort devine o investiţie”, a explicat senatorul PNL Eugen Ţapu-Nazare la finalul unei dezbateri la care au participat parlamentari şi reprezentanţi din industria de turism, ai patronatelor din întreprinderile mici mijlocii, ai Camerei de Comerţ şi Industrie a României.
El a precizat că, în urma dezbaterii, „feedback-ul este unul pozitiv” din partea asociaţiilor patronale.
„Motivele propunerii legislative sunt discriminarea între angajaţii din sectorul public şi cel privat. (…) România are un cost fiscal pe angajat cel mai ridicat din Uniunea Europeană 40,85%, în timp ce mediea europeană este 26%. (…) Ponderea turismului în PIB-ul României este de doar 2,9% conform INS, în condiţiile în care media europeană este de 4%”, a adăugat Eugen Ţapu-Nazare, preşedinte al Comisiei de antreprenoriat şi turism din Senat.
Potrivit lui Radu Oprea, „inechitatea dintre angajaţii din sectorul public şi privat trebuie reparată, pentru ca toţi angajaţii să aibă aceleaşi drepturi”.
„Voucherele de vacanţă acordate angajaţilor din sistemul bugetar au fost folosite mai mult în extrasezon. (…) Ne interesează accesul la sănătate, la relaxare pentru toţi lucrătorii din România. Am discutat cu mediul de afaceri referitor la impactul bugetar care pare foarte mare – 6 miliarde de lei (0,42% din PIB). Sunt însă 2,5 miliarde de euro cheltuiţi de români în afara graniţelor ţării anul trecut. Să ne imaginăm că jumătate din aceşti bani ar rămâne în România şi atunci nu am mai avea problema discuţia impactului bugetar”, a adăugat Oprea.
Senatorul PSD a menţionat că a aflat de la industria HORECA că, înainte de acordarea voucherelor, existau 6.000 de spaţii de cazare, în prezent acestea cifrându-se la peste 20.000.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!