15.6 C
București
marți, 24 septembrie 2024
AcasăSocialAcum trei ani, eram închiși în case de la ora 22.00! Să...

Acum trei ani, eram închiși în case de la ora 22.00! Să ne amintim măsurile ciudate din Starea de Urgență

Pandemia de COVID-19 și-a pus amprenta pe populație atât fizic, cât și psihic. Însă, și mai mult decât pandemia în sine ne-au afectat măsurile luate de autorități în Starea de Urgență, începând cu 16 martie 2020. Atât de tare au fost speriați oamenii la vremea aceea, că mult timp după anularea regulilor, oamenii le respectau din instinct. Sau din teamă!

Acum trei ani, pe 16 martie 2020, președintele României, Klaus Iohannis, a semnat decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României pentru 30 de zile.

La jumătatea lunii aprilie 2020, măsura era prelungită, astfel că am continuat în starea de urgenţă până pe 14 mai 2020. Din 15 mai 2020, s-a trecut la starea de alertă, însă în primele trei zile autorităţile nu au putut aplica amenzi celor ce nu au respectat restricţiile. Asta pentru că legea stării de alertă, aprobată de Parlament, a intrat în vigoare abia pe 18 mai 2020.

De atunci, starea de alertă a fost prelungită în fiecare lună, cu câte 30 de zile. Iar ultima prelungire a intrat în vigoare chiar joi (13 mai 2021).

A fost impusă purtarea măștii de protecție. Aceasta trebuia să fie purtată în toate spațiile, indiferent dacă erau închise sau deschise, la locul de muncă și în mijloacele de transport în comun.

Pentru prevenirea virusului COVID-19, s-a impus și o carantină de noapte, între orele 22:00 și 5:00.

Circulația persoanelor nevaccinate și netrecute prin boală, în afara locuinţei/gospodăriei, în intervalul orar 22:00-05:00, a fost interzisă cu anumite excepţii (deplasare la/de la locul de muncă, urgențe medicale etc.). De asemenea, era necesară completarea unei declarații pe proprie răspundere.

Cei care circulau după ora 22:00 trebuiau să prezinte certificatul verde (pe hârtie sau format electronic). 

Barurile, cluburile și discotecile au fost închise. Evenimentele private (nunţi, botezuri, mese festive etc.), concertele şi spectacolele cu public, precum și accesul spectatorilor la competiţiile sportive, au fost închise.

Activitatea restaurantelor, cafenelelor, în interiorul clădirilor şi la terase a fost permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului. Cinematografele, sălile de fitness sau locurile de joacă au rămas deschise pentru cei cu certificat verde la 30% din capacitate.

Citește articolul integral pe Puterea.ro!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Franța vrea o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU pentru situația din Liban

Franţa a solicitat o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU pentru a discuta despre situaţia din Liban care se confruntă cu...

SUA vor trimite suplimentar trupe militare în Orientul Mijlociu ca răspuns la tensiunile existente

Statele Unite vor trimite suplimentar "un număr mic" de efective militare în Orientul Mijlociu ca răspuns la tensiunile regionale în creştere, în plină escaladare...

ONU: Noi dovezi privind torturile aplicate de autoritățile ruse împotriva civililor ucraineni și prizonierilor de război

Comisia internațională independentă de anchetă privind Ucraina a identificat noi dovezi care demonstrează existența unor modele comune de tortură aplicate de autoritățile ruse împotriva...
Ultima oră
Pe aceeași temă