2 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSocialANAF, avertisment pentru toți românii. A apărut o nouă schemă de înșelăciune

ANAF, avertisment pentru toți românii. A apărut o nouă schemă de înșelăciune

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) avertizează că există persoane care solicită sume de bani în numele instituţiei şi precizează că în cazul în care o persoană fizică urmează a fi supusă verificării situaţiei fiscale personale va primi un aviz de verificare.

ANAF, la sesizarea unui contribuabil, a identificat următoarea situaţie: o persoană folosea, fără drept, o calitate oficială – inspector superior ANAF – şi solicita sume de bani în numele instituţiei. Solicitarea frauduloasă a fost transmisă de pe o adresă de email care nu aparţine instituţiei, anafro@europe.com. Prin email s-au transmis: un termen limită pentru depunerea banilor, suma solicitată (2178 USD!) precum şi metoda de plată: crypto monede! Aceste elemente, nespecifice unei instituţii de stat, au dat de gândit contribuabilului, care a contactat administraţia fiscală din raza domiciliului, singura acţiune recomandabilă în situaţia în care orice contribuabil are suspiciuni cu privire la situaţia fiscală proprie”, se arată într-un comunicat ANAF.

Instituţia subliniază, în document, că orice persoană fizică ce urmează a fi supusă verificării situaţiei fiscale personale va primi un aviz de verificare, care cuprinde temeiul juridic al verificării, data de începere a verificării, perioada ce urmează a fi supusă verificării, posibilitatea de a solicita amânarea datei de începere a verificării (amânarea se poate solicita o singură dată, pentru motive justificate), solicitarea de informaţii şi înscrisuri pentru verificare, solicitarea de depunere a declaraţiei de patrimoniu şi de venituri.

„În plus faţă de elementele de mai sus, avizul conţine: rubrica ‘persoana de contact’ care se completează cu numele şi prenumele unuia dintre membrii echipei de inspectori fiscali şi numărul de telefon la care acesta poate fi contactat; menţiunea că, la data începerii verificării situaţiei fiscale personale, persoana fizică este invitată să se prezinte la sediul (locul unde se va desfăşura verificarea situaţiei fiscale personale) organului fiscal emitent al avizului, cu precizarea adresei acestuia. Avizul de verificare este comunicat persoanei fizice cu cel puţin 15 zile înainte de data începerii verificării situaţiei fiscal personale, prin modalităţile stabilite la art. 47 din Codul de procedură fiscală”, se precizează în comunicat. 

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cele mai citite

România cade pe locul 17 în piața auto europeană a mașinilor electrice după reducerea subvențiilor

Eliminarea primei de 10.000 de euro din programul Rabla Plus a dus la o scădere drastică a vânzărilor de mașini electrice în România, care...

Antreprenorii mici, blocați în activitatea economică

Micii antreprenori cer o soluție rapidă pentru a-și putea continua activitatea fără impedimente legislative Intrarea în vigoare a Ordinului 181/2023 al Ministerului Afacerilor Interne (MAI)...

Producătorii locali, tot mai prezenți în restaurante: o asociație dedicată le susține accesul în HoReCa

Marius Tudosiei, fondatorul Asociației Lanțului Alimentar Scurt (ALAS), susține pentru ZF că micii producători locali de alimente, de la brânzeturi la sparanghel, câștigă teren...
Ultima oră
Pe aceeași temă