Din nou sindicatele din sistemul de învățământ preuniversitar vorbesc în spațiul public despre declanașarea grevei generale în grădinițe, școli și licee.
Nimeni nu poate spune că nu ar avea motive întemeiate pentru a declanșa un astfel de protest.
Plecând de la subfinanțarea cronicizată a Educației și la continua denigrare a dascălului prin politicile financiare și nu numai ale guvernanților și până la ceea ce am putut constata toți în ultimele săptămâni, riscul la locul de muncă (multe școli cu risc seismic ridicat și fără autorizații de la ISU), salariații din Educație au toate motivele să nu mai fie determinați să meargă la locul de muncă.
Politicienii aflați la putere nu le-au acordat integral angajaților din învățământ nici măcar drepturile bănești pe care chiar Parlamentul le-a stabilit prin Legea salarizării unitare.
Dar, cu toate acestea, răscoala dascălilor este departe.
La fel de îndepărtată cum este de aproape două decenii, de la ultima grevă majoră din sistem, în 2005.
Problema este că nu mai sunt în sistem prea mulți dintre angajații care au pretenția de a fi respectați pentru rolul cheie pe care îl au în societate.
Aici se vede strategia dusă de toate guvernările care au condus destinul sistemului de învățământ de la începutul anilor 2000 și până în prezent: subfinanțare și o scădere atroce în pregătirea viitoarelor cadre didactice.
Așa s-a ajuns la o creștere alarmantă a celor care vin la catedră doar pentru a număra trecerea orelor de lucru.
Tot așa a crescut numărul celor care, din cauza slabei pregătiri, ceea ce le scade încrederea în sine, se tem teribil de eventuale repercusiuni din partea conducerilor politice ale unităților de învățământ și a politrucilor din inspectoratele școlare.
Sunt tot mai mulți angajați care se complac în sistemul educațional românesc nu din pasiune, ci pentru că știu că le este greu să găsească un alt loc de muncă, deoarece sunt slab pregătiți.
Așa că stau pe bani puțini, dar cu un minim de efort.
Din compromis în compromis, până la lichidarea Educației în România.
Nu de puține ori am criticat sindicaliștii din Educației pentru slaba negociere cu politicienii, dar fără angajați mulți și hotărâți în spate nu pot avea putere de convingere.
Când nici educatorii nu mai știu ce înseamnă solidaritate, imaginea unei societăți dezbinate devine tot mai evidentă.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!