5.6 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăInternaționalNoul ambasador al SUA în România a ajuns la București

Noul ambasador al SUA în România a ajuns la București

Ambasadorul desemnat al Statelor Unite ale Americii în România, Kathleen Kavalec, a sosit astăzi la Bucureşti. În următoarele zile, ambasadorul desemnat Kavalec va prezenta scrisorile de acreditare preşedintelui Klaus Iohannis şi se va întâlni cu prim-ministrul Nicolae Ciucă şi cu ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu, potrivit unui comunicat al ambasadei SUA în România.

Kathleen Ann Kavalec, diplomat de carieră care a supravegheat programe majore de asistenţă ale SUA în străinătate şi care în prezent este şeful Misiunii OSCE în Bosnia şi Herţegovina, a fost nominalizată în luna iunie de preşedintele american Joe Biden pentru funcţia de ambasador în România.

Ea face parte din Corpul înalţilor diplomaţi, cu rangul de ministru consilier, iar la momentul nominalizării era şef de misiune la Misiunea Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) în Bosnia şi Herţegovina, detaşată de la Departamentul de Stat din 2019. Anterior, ea a fost secretar adjunct în Biroul pentru Afaceri Europene şi Eurasiatice.

Înainte de asta, Kavalec a fost directorul Oficiului pentru Afaceri Ruseşti şi adjunctul şefului Misiunii SUA UNESCO în Paris. Kavalec a supravegheat programe majore de asistenţă ale SUA în străinătate, în calitate de coordonator adjunct pentru asistenţă în Biroul European şi director pentru prevenirea conflictelor în Oficiul de Coordonare pentru Reconstrucţie şi Stabilizare.

Alte sarcini îndeplinite de Kavalec în străinătate au inclus funcţia de comisar pentru probleme culturale în Ambasada SUA la Bucureşti, consilier politic la Ambasada SUA din Kiev (Ucraina) şi comisar politic la Ambasada SUA la Moscova (Rusia).

La Washington, ea a lucrat ca ofiţer pentru management legislativ în Biroul pentru Afaceri Legislative şi ca director al Departamentului Economic la Oficiul de Coordonare pentru Asistenţp oentru noil state independente, scrie ziare.com.

Născută în California, Kavalec a obţinut licenţa în Ştiinţe Politice la University of California din Berkely şi un master în Ştiinţe în serviciul diplomatic la Georgetown University din Washington DC.

Ea a primit numeroase distincţii ale Departamentului de Stat, precum şi Presidential Rank Award. Ea vorbeşte română, spaniolă, portugheză, franceză şi rusă.

Adrian Zuckerman şi-a încheiat mandatul de ambasador al SUA la Bucureşti în ianuarie 2021.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Hamas propune un armistițiu în Gaza și cere presiuni asupra Israelului din partea viitorului președinte al SUA

Hamas a declarat că este „gata” să accepte un armistițiu în Fâșia Gaza, cu condiția ca propunerea să fie respectată de Israel. Basem Naim, membru...

FastGlioma: Inteligența artificială care identifică tumori cerebrale reziduale în doar 10 sec

Un model revoluționar bazat pe inteligență artificială, denumit FastGlioma, poate identifica în doar 10 secunde prezența tumorilor cerebrale reziduale în timpul operațiilor, potrivit unui...

Polonia a comandat 52 de drone de supraveghere FlyEye

Polonia a comandat 52 de drone de supraveghere FlyEye într-un contract în valoare de 100 milioane de zloți (aproximativ 24,49 milioane de dolari), anunțând...
Ultima oră
Pe aceeași temă