13.2 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăInternaționalSerghei Lavrov amenință Occidentul: Moscova va trezi la realitate UE și NATO

Serghei Lavrov amenință Occidentul: Moscova va trezi la realitate UE și NATO

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat joi că Moscova va face tot posibilul pentru a ‘trezi la realitate’ Uniunea Europeană(UE) şi NATO, pe care le acuză că vor să slăbească şi să învingă Rusia, informează Reuters.

Comentariile sale survin chiar în ziua în care fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a avertizat NATO că o înfrângere a Rusiei în Ucraina ar putea duce la declanşarea unui război nuclear.

La aproape 11 luni de la invadarea Ucrainei, Rusia prezintă din ce în ce mai mult acest război propriului popor ca pe o luptă existenţială cu Occidentul.

În comentarii televizate, Serghei Lavrov a declarat că Moscova va încerca să-i dezobişnuiască pe politicienii occidentali de atitudinea lor “încrezută” şi “colonială” faţă de Rusia.

‘Sperăm că se va produce o trezire la realitate’, a spus Lavrov. ‘Vom face tot ce ne stă în putere astfel încât colegii noştri din NATO şi UE să-şi revină cât mai curând posibil’, a adăugat el, potrivit agerpres.ro.

Lavrov spune că Moscova va pune la punct UE NATO, declarații făcute în urma unei vizite în Belarus, aliat al Rusiei

Şeful diplomaţiei ruse a făcut aceste declaraţii în cursul unei vizite în Belarus, aliatul cel mai apropiat al Moscovei, care organizează exerciţii aeriene cu Rusia în această săptămână, parte a unei serii lungi de activităţi militare comune ce au stârnit îngrijorarea Ucrainei că preşedintele Vladimir Putin ar putea să încerce să atragă Belarus în război de partea Rusiei.

‘Avem o poziţie comună cu privire la obiectivele care trebuie atinse şi cum să ne asigurăm că nici Rusia şi nici Belarus nu sunt ameninţate de vecinii noştri – fie că este vorba de Ucraina sau de oricine altcineva’, a afirmat Lavrov într-o declaraţie după întâlnirea cu preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko.

În acelaşi timp, Belarusul a anunţat că miniştrii apărării din cele două ţări au vorbit la telefon.

Exerciţiile aeriene comune au început luni şi urmează să se desfăşoare până la 1 februarie, utilizând toate aeroporturile militare din Belarus, care susţine că aplicaţiile au un caracter pur defensiv.

Ucraina a avertizat în repetate rânduri cu privire la posibile atacuri dinspre teritoriul Belarusului, iar preşedintele Volodimir Zelenski a declarat săptămâna trecută că forţele ucrainene trebuie să fie pregătite la frontieră.

Relaţiile dintre Rusia şi Occident traversează în prezent o perioadă de ‘îngheţ’ după invadarea Ucrainei de către armata rusă în februarie anul trecut, în ceea ce Moscova numeşte ‘operaţiune specială militară’, iar Occidentul şi Ucraina – o agresiune nejustificată şi neprovocată împotriva unui stat suveran, prima de acest gen în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Ucrainenii au dejucat un plan de asasinare a lui Zelenski chiar în ziua învestirii lui Putin la Moscova

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) anunță destructurarea unei rețele organizate de FSB care a recrutat doi colonei ai serviciilor ucrainene, pentru a-l asasina...

David Cameron subliniază situația diferită a Regatului Unit față de SUA în privința livrării armelor către Israel

Ministrul britanic de externe David Cameron a declarat joi că Regatul Unit se află într-o situaţie diferită de cea a Statelor Unite în ceea...

Maia Sandu speră ca Republica Moldova să intre în UE “până în 2030”

Președinta Maia Sandu le-a spus cetățenilor Republicii Moldova că țara lor ar putea fi primită în Uniunea Europeană până în anul 2030. "Depinde de noi...
Ultima oră
Pe aceeași temă