20.2 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăInternaționalRegele Charles al III-lea a salutat eforturile de pace ale Papei emerit...

Regele Charles al III-lea a salutat eforturile de pace ale Papei emerit Benedict al XVI-lea pentru catolici și protestanți

Regele Charles al III-lea, capul Bisericii anglicane, a salutat sâmbătă “eforturile constante” ale Papei emerit Benedict al XVI-lea în favoarea păcii şi a apropierii între catolici şi protestanţi, adăugând că a primit vestea morţii sale cu o “profundă tristeţe”, transmite AFP.

“Îmi amintesc şi de eforturile sale constante de promovare a păcii şi bunăvoinţei pe lângă toate popoarele, precum şi de întărire a relaţiilor dintre comunitatea anglicană mondială şi biserica romano-catolică”, a spus suveranul britanic, conform agerpres.ro.

Regatul Unit, aminteşte AFP, a cunoscut 30 de ani de conflict intercomunitar în Irlanda de Nord, finalizat prin Acordul din 1998, iar Benedict al XVI-lea a efectuat o vizită istorică în provincia britanică în 2010.

Preşedintele Irlandei, Michael D. Higgins, i-a adus la rândul său un omagiu sâmbătă fostului papă, salutând “interesul său constant pentru pace în Irlanda de Nord”.

Şi liderul Bisericii catolice din Irlanda, Eamon Martin, şi-a exprimat “tristeţea” după decesul lui Benedict al XVI-lea şi a salutat totodată reacţia acestuia la scandalul abuzurilor din interiorul bisericii, a consemnat dpa.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Cancer ovarian: peste 70% din cazuri sunt depistate în stadii avansate

Cancerul ovarian este unul dintre cele mai mortale cancere la sexul feminin, clasându-se în primele 5 cauze de mortalitate prin cancer la femei, au...

Atalanta – Leverkusen, în finala Europa League! Nemții continuă seria meciurilor fără înfrângere, după un gol în prelungiri

Finala din acest an a Europa League le va pune față în față pe Atalanta Bergamo şi Bayer Leverkusen, după rezultatele înregistrate joi seară...

Ce trebuie să ştii înainte de a pleca în vacanță pentru prima oară cu copiii

Prima vacanță cu copiii poate fi o experiență minunată, dar și o provocare. În timp ce oferă oportunitatea de a crea amintiri de neuitat...
Ultima oră
Pe aceeași temă