2 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăInternaționalProiectul cablului submarin de energie electrică din Marea Neagră va aduce un...

Proiectul cablului submarin de energie electrică din Marea Neagră va aduce un record mondial

Proiectul cablului submarin de transport de energie electrică prin Marea Neagră va avea o capacitate combinată de 3 gigawaţi şi va ”stabili un record mondial în termeni de lungime”, a declarat sâmbătă ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, citat de MTI.

Szijjarto a spus că o companie italiană pregăteşte studiul de fezabilitate pentru proiect, la un cost de 2,5 milioane de euro acoperit de Banca Mondială.

Studiul ar urma să fie încheiat până la finalul anului viitor şi lucrările de construcţie vor dura apoi ”teoretic” încă 3-4 ani, a explicat şeful diplomaţiei ungare.

Preşedintele Republicii Azerbaidjan, Ilham Aliyev, premierul Georgiei, Irakli Garibashvili, premierul României, Nicolae Ciucă, şi premierul Ungariei, Viktor Orban, au semnat sâmbătă, la Bucureşti, Acordul privind Parteneriatul Strategic în domeniul dezvoltării şi transportului energiei verzi, potrivit agerpres.ro.

Proiectul cablului submarin pentru energie electrică din Marea Neagră va stabili un nou record privind lungimea între cele patru state interconectate

Documentul este fundamentat pe interesele celor patru state legate de consolidarea securităţii energetice naţionale şi regionale şi a conectivităţii în bazinul Mării Negre, diversificarea surselor de aprovizionare, valorificarea potenţialului de producere a energiei regenerabile din zona caspică şi creşterea ponderii energiei regenerabile în mixul energetic naţional.

Acordul cvadrilateral interguvernamental va oferi cadrul financiar şi tehnic pentru realizarea proiectului cablului submarin de transport de energie electrică din surse regenerabile între România şi Azerbaidjan, via Georgia şi Marea Neagră, şi, ulterior, pentru transportul acestei energii către Ungaria şi restul Europei.

Proiectul cablului submarin de transport de energie electrică prin Marea Neagră face parte din acordurile în domeniul energiei convenite între Uniunea Europeană, reprezentată de Comisia Europeană, şi Republica Azerbaidjan, acesta fiind, în acelaşi timp, un proiect tip flagship pentru Georgia, ca parte a strategiei EU Global Gateway.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Alegerile din România, sub lupa presei internaționale: ascensiunea AUR și impactul asupra Europei

Presa internațională analizează cu atenție alegerile prezidențiale și parlamentare din România, atrase de influența tot mai mare a partidului de extremă dreapta AUR. Sub...

Amazon, în vizorul UE: posibilă investigație pentru încălcarea Actului Piețelor Digitale

Uniunea Europeană ar putea deschide o investigație împotriva Amazon în 2025, sub suspiciunea că gigantul ar fi încălcat Actul Piețelor Digitale (DMA) prin favorizarea...

Riscul unui război nuclear nu a fost niciodată atât de mare pentru Coreea de Nord, spune Kim Jong Un. Acuzații la adresa SUA

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a acuzat Statele Unite de amplificarea tensiunilor, afirmând că riscul unui război nuclear nu a fost niciodată atât de...
Ultima oră
Pe aceeași temă