7.1 C
București
marți, 26 noiembrie 2024
AcasăInternaționalStatele Unite vor consolida forța NATO între Marea Neagră și Marea Baltică,...

Statele Unite vor consolida forța NATO între Marea Neagră și Marea Baltică, anunță secretarul de stat Blinken

Statele Unite vor consolida forța NATO „de la Marea Neagră la Marea Baltică”, a anunțat secretarul de stat Antony Blinken înaintea reuniunii NATO de la București.

Oficialul SUA s-a referit la războiul Rusiei contra Ucrainei și la măsurile de protecție pe care le realizează Alianța Atlantică.

„Vedem rachete trimise către oraşe ucrainene, forţe ruse care blochează porturile din Ucraina şi au dus la cea mai gravă criză alimentară de ani de zile. Din fericire, datorită eforturilor importante ale ONU şi ale Turciei, am avut coridoarele de securitate din Marea Neagră. Desigur, România a jucat un rol esenţial în ceea ce priveşte exportul de cereale şi alte produse alimentare din Ucraina către restul lumii. Aşadar, nu ne lăsăm descurajaţi, vom consolida prezenţa NATO din Marea Neagră până în Marea Baltică. În acest scop, colaborăm îndeaproape şi cu NATO, pentru a consolida strategia Mării Negre. România este un contributor vital în acest context şi în demersurile mai ample de a ne asigura că avem alianţa de apărare cea mai puternică posibil”, a declarat Antony Blinken.

„Marea Neagră este o zonă de mare importanță pentru noi”, a subliniat oficialul american.

Forța NATO include opt Grupuri de Luptă, unul fiind în România

O decizie deja aplicată de NATO este creșterea numărului de Grupuri de Luptă. Acum sunt opt asemenea unități, față de patru, câte erau înaintea războiului din Ucraina. Dintre cele patru noi unități, una este în România, la Cincu.

Reuniunea miniștrilor de Externe din NATO se desfășoară la București în perioada 29 – 30 noiembrie 2022. La summit participă și miniștrii de Externe din Finlanda și Suedia, aflate pe punctul să intre în NATO. Ca invitați, la summit sunt prezenți miniștrii de Externe din Ucraina, Republica Moldova și Bosnia.

Referirea lui Blinken la Marea Baltică poate fi și o aluzie la următoare reuniune NATO, programată în Lituania.

Antony Blinken a mai fost în București acum 25 de ani, când a făcut parte din delegația președintelui Clinton.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Medvedev: Transferul de arme nucleare către Ucraina ar putea fi considerat un atac asupra Rusiei

Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului Securității Rusiei, a avertizat marți că furnizarea de arme nucleare Ucrainei de către Occident ar putea fi percepută de Moscova...

Un celebru realizator de podcast american a intrat în conflict cu Vladimir Kliciko

Joe Rogan, celebru realizator de podcast american, "răspândeşte propaganda rusă" cu privire la războiul din Ucraina, a acuzat fostul campion mondial de box la...

Medvedev: Transferul de arme nucleare către Ucraina ar putea fi considerat un atac asupra Rusiei

Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului Securității Rusiei, a avertizat marți că furnizarea de arme nucleare Ucrainei de către Occident ar putea fi percepută de Moscova...
Ultima oră
Pe aceeași temă