Pentru 98% dintre gospodării, cheltuielile s-au majorat, față de toamna anului trecut;
Peste o treime din eșantion este reprezentată de gospodării care se văd nevoite să reducă mai
mult de 5 categorii de cheltuieli relevante pentru nivelul de trai.
Cele mai multe familii, 53%, își îndreaptă speranța către actorii non-statali (ong-uri, biserică), în timp ce doar 16% dintre răspunsurile primite indică speranța că autorităților vor iniția măsuri de sprijin menite să ajute familiile să depășească dificultățile resimțite în această perioadă.
Potrivit datelor oficiale Eurostat, în 2021, 1.508.000 de copii din România (41,5%) se aflau în
risc de sărăcie sau excluziune socială. De Ziua Internațională a Drepturilor Copilului, Organizația
Salvați Copiii România recomandă autorităților să identifice și să implementeze de urgență
măsuri prin care să se asigure că impactul crizei economice nu va fi decontat de copiii care deja
se confruntă cu anumiți factori de vulnerabilitate.
Printre aceste necesități se numără medicamente sau consultații medicale pentru probleme de sănătate, alimente sau alte bunuri, cheltuieli legate de educația copiilor.
95% din familiile vulnerabile nu pot acoperi nevoile de bază ale copiilor, pe fondul crizei economice, indică un sondaj publicat luni de Organizația Salvați Copiii România. Printre aceste necesități se numără medicamente sau consultații medicale pentru probleme de sănătate, alimente sau alte bunuri, cheltuieli legate de educația copiilor.
Peste o treime dintre gospodăriile cuprinse în eșantion au trei sau mai mulți copii, iar mai mult de 10% cinci sau mai mulți. Aproape toate familiile cuprinse în studiu au indicat printre sursele de venit alocațiile, indemnizațiile, bursele și ajutoarele sociale.
Una din cinci gospodării primește sume de bani de la rudele care muncesc în străinătate, iar o treime se bazează și pe venituri din munca ocazională, dar nici acestea nu acoperă minimul necesar. Astfel, în condițiile unor venituri modeste, familiile vulnerabile sunt puse în situația să facă economii la utilități și alimente, fapt care riscă să afecteze bunăstarea copiilor.
Și cheltuielile legate de educație și sănătatea celor mici sunt diminuate în multe familii pentru a face față valului de scumpiri. De aceea, de Ziua Internațională a Drepturilor Copilului, Organizația Salvați Copiii România le recomandă autorităților să identifice și să pună de urgență în aplicare măsuri prin care să se asigure că impactul crizei economice nu va fi decontat de copiii care deja se confruntă cu anumiți factori de vulnerabilitate.