O echipă românească participă la cel mai mare raliu auto off-road din lume, de la Budapesta la Bamako, reședința statului Mali.
Lungimea traseului este de circa 10.000 de kilometri. România este reprezentată de echipa UCaB, formată din Mihai Lupu, Cosmin Savu și Grațian Mihăilescu. Participarea echipei UCaB este susținută de SafeFleet, unul din cei mai importanți jucători pe piața de monitorizare a flotei auto din România.
SafeFleet sprijină echipa UCaB pe tot parcursul traseului prin intermediul sistemului de monitorizare GPS. Sistemul GPS este deosebit de util într-o călătorie plină de provocări și riscuri multiple, ce țin de siguranță, terorism sau sănătate. Din fotografiile postate pe internet rezultă că mașina echipei românești este un Nissan.
„Ne bucurăm să fim alături de echipa României în acest proiect impresionant, atât ca amploare, provocări, cât și în ceea ce privește valoarea caritabilă oferită. Le transmitem gânduri bune tuturor participanților, un traseu ușor și fără impedimente majore, iar pe ai noștri vă invităm să îi și urmărim pe tot parcursul călătoriei, prin intermediul sistemului GPS oferit de SafeFleet”, a declarat Claudiu Suma, CEO SafeFleet.
Raliu auto într-o regiune afectată de secetă și terorism
Ediția actuală a raliului Budapesta – Bamako numără 247 de echipe, 554 de oameni și 45 de țări participante, fiind cea mai mare de până acum. Automobilele au plecat din Budapesta pe 21 octombrie 2022. Ruta străbate o bună parte din Europa și traversează o zonă dificilă a Africii de Vest – Munții Atlas și Sahara, având ca destinație finală Freetown, capitala Sierra Leone, pe 8 noiembrie. Cursa cu durata de două săptămâni include circa zece mii de kilometri și zece țări parcurse, din Europa și Africa. Traseul parcurs de participanții României (UCaB) poate fi urmărit în timp real prin intermediul soluției SafeFleet.
Echipa UCaB și-a propus sprijinirea unor comunități africane prin cunoștințe și resurse, într-o expediție care are ca scop o dublă misiune medicală și educațională. În primul rând, intenția UCaB Team este de a aduce o mașină de intervenție dotată cu instrumentar și echipamentul necesar, ce va ajunge în sprijinul administrației spitalelor din Freetown. Al doilea proiect constă în activarea unor centre tip smart library și a unor huburi digitale prin care partenerii UCaB (la nivel local și internațional) să faciliteze diverse programe pe diferite teme. Programele vor viza competențe digitale, alfabetizare digitală, jurnalism comunitar, ateliere de fotografie, până la lucrul cu voluntari, managementul atragerii de resurse și punerea în valoare a potențialului comunităților partenere.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!