4.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaRusia - Ucraina, ziua 238: Zelenski spune că bombardamentele armatei lui Putin...

LIVE UPDATE Rusia – Ucraina, ziua 238: Zelenski spune că bombardamentele armatei lui Putin au continuat în cel puțin zece regiuni

Cel puțin zece regiuni din Ucraina au fost în continuare bombardate de armata rusă, susține preşedintele țării vecine, Volodimir Zelenski.

”Cele 237 de zile ale acestui război dovedesc că suntem capabili să găsim un răspuns la orice ameninţare”, a transmis preşedintele.

”Astăzi, lupta pentru o viaţă normală pentru poporul nostru a continuat. Au avut loc noi atacuri ruseşti împotriva sistemului nostru energetic. Unele dintre drone şi rachete au fost doborâte”, a transmis Zelenski, în ultimul mesaj video. 


Acesta a mulţumit ”partenerilor – tuturor celor care ajută cu apărarea antiaeriană şi antirachetă”. 

”Lucrăm cu partenerii pentru a oferi şi mai multă protecţie cerului ucrainean. În ultima zi, peste 10 regiuni ucrainene au suferit atacuri teroriste. Regiunea Jîtomir şi regiunea Kiev, regiunea Sumî, Dnipro şi Kryvyi Rih, regiunea Harkov şi Zaporojie, Nikolaiv şi alte oraşe din sudul Ucrainei, Donbas. Ori de câte ori este posibil, încercăm să accelerăm lucrările de restaurare”, a mai afirmat Zelenski. 

El a explicat că în continuare este nevoie de un consum conştient de energie electrică şi limitarea utilizării aparatelor consumatoare de energie în orele de vârf.

”Cu cât mai conştient va fi consumul casnic de energie electrică între orele 17.00 şi 23.00, cu atât mai stabil va fi sistemul nostru energetic. Toţi cei care respectă această regulă simplă pentru orele de vârf ajută întreaga ţară.  Vă rugăm să explicaţi acest lucru rudelor, prietenilor şi vecinilor dumneavoastră pentru a ne ghida unitatea naţională către un rezultat comun şi foarte necesar”, a mai declarat preşedintele. 

Zelenski a explicat că se fac toate scenariile posibile de luptă împotriva dronelor.

”Ar trebui să ne amintim că însuşi faptul că Rusia a apelat la Iran pentru o astfel de asistenţă reprezintă recunoaşterea de către Kremlin a falimentului său militar şi politic. Timp de decenii, au cheltuit miliarde de dolari pentru complexul lor militar-industrial, iar în cele din urmă au mers să se încline în faţa Teheranului pentru a obţine drone şi rachete destul de simple. Oricum nu îi va ajuta din punct de vedere strategic. Nu face decât să dovedească lumii că Rusia se află pe traiectoria înfrângerii sale şi încearcă să atragă pe altcineva în rândul complicilor săi în teroare”, a mai declarat Zelenski. 

Președintele ucrainean a mai afirmat: ”Cele 237 de zile ale acestui război dovedesc că suntem capabili să găsim un răspuns la orice ameninţare. Dacă acţionăm împreună – toţi ucrainenii şi naţiunile lumii libere”. 

Citește și:

A 237-A ZI DE RĂZBOI

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Ryanair amendată cu 107 milioane de euro pentru taxe abuzive

Compania aeriană low-cost Ryanair a fost sancționată cu o amendă de 107 milioane de euro în Spania, fiind acuzată de aplicarea unor „taxe abuzive”...

Cozi uriașe la vulcanizări, chiar și noaptea. Șoferii așteaptă ore întregi pentru schimbarea cauciucurilor

Prima zăpadă și teama de amenzi i-au adus pe șoferi în număr mare la vulcanizări, unde s-au format cozi de sute de metri. La...

Cererea ridicată și oferta limitată alimentează scumpirile locuințelor. Cât ar putea ajunge să coste un metru pătrat

Prețurile medii ale apartamentelor, atât vechi, cât și noi, au crescut semnificativ în septembrie, marcând o majorare de 15% față de aceeași perioadă a...
Ultima oră
Pe aceeași temă