27.4 C
București
sâmbătă, 25 mai 2024
AcasăPoliticăTrei partide îi cer lui Ciucă să blocheze vizele turistice pentru ruși

Trei partide îi cer lui Ciucă să blocheze vizele turistice pentru ruși

USR, Forţa Dreptei şi PMP îi cer premierului Nicolae Ciucă să refuze acordarea de vize turistice pentru cetăţenii Federaţiei Ruse şi să promoveze interdicţia la nivelul Uniunii Europene.

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, împreună cu preşedintele partidului Forţa Dreptei, Ludovic Orban, şi preşedintele PMP, Eugen Tomac, adresează prim-ministrului o scrisoare deschisă în acest sens.

“Cât timp agresiunea nejustificată a Rusiei în Ucraina nu încetează, iar consecinţele acestui război sunt resimţite de fiecare român, este inacceptabil ca cetăţenii ruşi să continue să primească vize turistice în România sau pe teritoriul Uniunii Europene, ca în timpurile de pace. Vă solicităm să interziceţi de urgenţă acordarea vizelor turistice pentru cetăţenii ruşi pe teritoriul României şi, în egală măsură, să coordonaţi eforturi diplomatice sporite împreună cu celelalte state ale Uniunii Europene pentru interzicerea totală a prezenţei turiştilor ruşi în UE”, se arată în scrisoare.

Cele trei partide susţin doar acordarea vizelor umanitare pentru sprijinirea reprezentanţilor societăţii civile, a opoziţiei politice şi a persoanelor persecutate pe nedrept în Rusia.

“Este momentul ca România să sprijine Finlanda şi statele baltice care au implementat deja această măsură şi să iniţieze discuţii la cel mai înalt nivel în acest sens. România trebuie să demonstreze mai multă fermitate diplomatică în faţa regimului criminal al lui Vladimir Putin. Cu excepţia vizelor umanitare pentru sprijinirea reprezentanţilor societăţii civile, a opoziţiei politice şi a persoanelor persecutate pe nedrept în Rusia, cetăţenii ruşi nu ar trebui să fie bine-veniţi în România sau în Uniunea Europeană în actualul context al invaziei militare brutale din Ucraina. Aveţi ocazia de a arăta, domnule prim-ministru, că România poate fi lider în politica europeană. Dacă veţi face alegerea corectă, vom sprijini decizia la nivel naţional şi european”, se menţionează în scrisoarea semnată de cei trei lideri de partid. 

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Colegiul Medicilor se contrazice cu Rafila în privința poliței de asigurare

Colegiul Medicilor a transmis, sâmbătă, o reacție la declarațiile ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, privind noua lege a malpraxisului, conform g4media.ro. Ministrul Rafila a declarat vineri...

MAE informează că toţi cei șase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie

Ministerul Afacerilor Externe(MAE) a anunțat, sâmbătă, că toţi cei șase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, potrivit gandul.ro. MAE informează...

Consiliul Concurenței dorește o liberalizare a pieței de taximetrie

Consiliul Concurenţei doreşte o liberalizare a pieţei de taximetrie, soluţia fiind, pe de o parte, întărirea reglementării pe zona de transport alternativ, iar pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă