16.3 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăOp & EdOpiniiSe lărgește prăpastia dintre bogați și săraci în școala românească

Se lărgește prăpastia dintre bogați și săraci în școala românească

Mulți ani s-a vorbit în spațiul public despre cele două Românii din școli: fandoseala odraslelor politicienilor sau oamenilor de afaceri cu background suspect și elevii din familii cu nivel mediu de trai sau din medii defavorizate.

La fiecare început de an școlar, de mai bine de treizeci de ani, vedem opulență la porțile unor unități de învățământ recunoscute drept “ale piloșilor”, “de bogați” sau “de fițe” și, de cealaltă parte, copii cu uniforme ce le-au rămas mici și cu manuale deteriorate, în școlile “de cartier”.

Acestea, în condițiile în care legea fundamentală prevede accesul egal la educație.

Prin reintroducerea admiterii în colegiile naționale, proiectul Legii învățământului preuniversitar ar urma să facă și mai vizibile aceste diferențe.

Este o prevedere legislativă cu dedicație, pentru directorii marilor colegii naționale, personaje puternic susținute politic și cu experiență prin structuri diverse ale statului, printre care chiar Ministerul Educației.

Zilele acestea am văzut știri legate de profesori care și-au declarat venituri de mii și zeci de mii de euro din medidații.

Vor prospera profesorii care predau la colegiile naționale și care vor medita elevi, în vederea examenului de admitere.

Nu este nimic altceva decât discriminare pe față.

Ce șanse mai are un copil dintr-o familie defavorizată să ajungă la un colegiul național?

Aproape nulă, dar asta se dorește: eliminarea “oilor negre” din colectivele de elevi cu părinți care au dare de mână!

Școala românească nu evoluează, ci merge în sens invers.

Și în perioada comunistă s-a dat admitere la colegii.

Și atunci se știau dinainte de examen peste 90% dintre cei care vor fi admiși: cei care aveau părinți cu funcții importante în partid.

La asta se va ajunge dacă va fi promovat proiectul Legii învățământului preuniversitar în actuala formă: colegii cu profesori buni, pe bani mulți, și o Evaluare Națională pentru “fraieri”.

Chiar și în cazul în care subiectele pentru admitere vor veni de la minister, tot se vor vinde, pentru că le concep tot oameni din sistemul preuniversitar.

Trebuie să avem un examen serios, Evaluarea Națională, cu teze corectate în alte județe decât cele ale candidaților. Nu altceva.

Citește și:

Consultările pe legile Educației, negocieri demne de “Nașul”

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

ONU încearcă să împiedice “o tragedie fără margini” în oraşul Rafah

Responsabilul ONU pentru situaţii umanitare de urgenţă Martin Griffiths a avertizat marţi, într-o declaraţie, că o operaţiune la sol a armatei israeliene în oraşul...

Al doilea suspect în cazul uciderii lui Adrian Kreiner a fost adus în țară

Marian Cristian Minae, al doilea suspect în cazul uciderii omului de afaceri Adrian Kreiner, a fost adus în ţară în cursul nopţii, din Irlanda,...

Alegerea eficientă a unei pompe de apă: Ghid complet pentru maximizarea performanței

Alegerea corectă a unei pompe de apă este esențială atât pentru eficiența energetică, cât și pentru îndeplinirea eficientă a cerințelor specifice fiecărui proiect. Fie...
Ultima oră
Pe aceeași temă